Potrivit ziarelor vremii, la realizarea spectaculosului drum, construit între anii 1970-1974, au lucrat mii de oameni (...) militarii forţelor armate, unităţi de genişti, care au adus, o contribuţie hotărâtoare la realizarea Transfăgărăşanului şi a altor categorii sociale mii de muncitori, mineri, tehnicieni, ingineri şi proiectanţi la unităţile Ministerelor Energiei Electrice, Transporturilor şi Telecomunicaţiilor (România Liberă, 21 septembrie 1974), dar care a implicat şi numeroase sacrificii.

Într-un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale, prilejuit de ceremonia militară şi religioasă din 20 iulie 2009, pentru dezvelirea plăcilor comemorative de la cele două monumente de pe Transfăgărăşan, Poarta Geniştilor şi Poarta Întâlnirii, se arăta că aproape 40 de morţi şi tot atâţia răniţi au constituit jertfa pe care Munţii Făgăraş au cerut-o pentru făurirea acestui drum al înălţimilor ce impresionează prin măreţie şi spectaculozitate.

Cele două monumente marchează momentele cele mai grele pe care le-au avut de înfruntat militarii genişti, în realizarea acestui drum montan. Ziarul Scânteia din 17 iunie 1971, consemna: Muntele se împotriveşte straşnic. Umblă o vorbă pe aici: pui un sac de azotat de amoniu şi ies două căşti de praf! Astă-iarnă, o subunitate s-a bătut o lună de zile cu o creastă prin care trebuia să taie făgaş. Uneori, înainta o jumătate de metru pe zi! Locului i-au spus 'Poarta Geniştilor'.

Despre al doilea monument, România Liberă din 21 septembrie 1974, arăta că pe o placă de bronz prinsă în stânca rămasă din dizlocare pe o o buză de prăpastie erau scrise următoarele: În această zonă s-au întâlnit în ziua de 16 august 1971 două unităţi de geniu care lucrau la deschiderea drumului Transfăgărăşan din sensuri opuse. În amintirea evenimentului, ostaşii genişti au denumit acest loc 'Poarta Întâlnirii'.

Transfăgărăşanul este al doilea drum din România, ca înălţime, după Transalpina, care străbate Munţii Parâng din Carpaţii Meridionali şi ajunge până la 2.145 m în pasul Urdele. Drumul este închis pe o porţiune de 27 kilometri timp de opt luni din an, iarna şi primăvara, din cauza pericolului de avalanşe, căderi de stânci, alunecări de teren ş.a. Din cauza celor peste 800 de serpentine şi a drumului în rampă, viteza medie cu care pot rula maşinile este de cel mult 40 de km la oră.

Cea mai spectaculoasă şosea montană din România se află pe DN 7C (151 km), care începe în comuna Bascov (judeţul Argeş) şi se termină la drumul DN1 (Sibiu - Braşov), în apropierea localităţii Cârţişoara (judeţul Sibiu). Porţiunea numită Transfăgărăşan porneşte din comuna Arefu (judeţul Argeş) şi are o lungime de 91 km.

Transfăgărășanul, drumul construit de frica rușilor, este o investiție a fostului dictator comunist Nicolae Ceaușescu. Teama de o invazie, similară celei din Cehoslovacia, l-a determinat să dea undă verde proiectului. Astfel, cel mai spectaculos drum montan, care străbate Carpații a fost construit din motive strategice, militare.

Ceauşescu trăia cu teama că România ar putea fi următoarea ţintă a URSS şi ţinea să fie pregătit strategic pentru o înaintarea rapidă a trupelor militare româneşti prin Nord. Iar soluția aleasă a fost Transfăgărăşanul.

SURSA: dcnews.ro