Imagini devastatoare/Rușii s-au retras după 38 de zile din jurul Kievului și au lăsat în urmă cadavre pe străzi și localități devastate
Ucrainenii au recâștigat controlul asupra întregii regiuni Kiev după ce forțele ruse s-au retras din orașele cheie din apropierea Capitalei. Dar ce a rămas în urma acestora? Mai multe imagini publicate de armata Ucrainei arată dezastrul lăsat în urmă de soldații ruși.
Viceministrul ucrainean al apărării, Ganna Maliar, a anunțat sâmbătă - în ziua 38 a invaziei - că toată regiunea Kiev a fost eliberată.
Printre localitățile de lângă Kiev bombardate masiv de ruși, din care trupele Rusiei s-au retras acum, se numără Irpin, Boutcha sau Gostomel.
La Bucha, rușii ar fi omorât toți bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani în timp ce se retrăgeau din oraș,
a scris jurnalistul ucrainean Dmytro Komarov, potrivit Obozrevatel.
De asemenea, potrivit relatărilor AFP, doar pe o singură stradă din Bucha au fost găsite cadavrele a cel puțin 20 de bărbați îmbrăcați în civil.
Primarul Anatoli Fedoruk a spus că aproape 300 de persoane au trebuit înhumate "în gropi comune" la Bucha.
Primarul a spus că „bărbați și femei de toate vârstele” au murit. „Ceea ce m-a șocat cel mai mult a fost un băiat de 14 ani”, potrivit acestuia.
Imagini cumplite cu cadavre ale civililor uciși pe stradă de forțele ruse au fost publicate și de Armata Ucrainei.
Atenție! Imagini care vă pot afecta emoțional!
Armata Ucrainei a publicat, duminică, mai multe imagini care arată amploarea dezastrului în localitățile aflate lângă Kiev, din care rușii s-au retras, pentru a-și concentra ofensiva în sudul și estul Ucrainei.
Fotografii publicate de Armata Ucrainei :