Imagini cu trageri de luptă reale în Capu Midia: „Încă un exemplu al capacității României de a descuraja amenințările regionale” VIDEO

Imagini cu trageri de luptă reale în Capu Midia: „Încă un exemplu al capacității României de a descuraja amenințările regionale” VIDEO

Exercițiul NATO Ramstein Legacy24 s-a desfășurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, județul Constanța, integrând structuri de apărare aeriană și antirachetă.

A fost testat și sitemul Patriot Foto: Bogdan Pantilimon, Statul Major al Forțelor Aeriene

A fost testat și sitemul Patriot Foto: Bogdan Pantilimon, Statul Major al Forțelor Aeriene

Aproximativ 1.300 de militari români și aliați din Republica Cehă, Franța, Germania, Lituania, Polonia, Portugalia, Slovacia, Turcia și Ungaria au participat la RALY 24.

Exercițiul contribuie la creșterea interoperabilității și la exersarea tacticilor, tehnicilor și procedurilor pentru operațiuni defensive. Cu această ocazie, participanții au certificat pregătirea operațională a celui de-al doilea sistem Phased Array Tracking Radar to Intercept on Target (“PATRIOT”) prin doborârea unei ținte vii în poligonul de pregătire din Capu Midia.

Acesta a fost al doilea exercițiu tactic de apărare aeriană cu sistemele PATRIOT ale României, primul având loc în noiembrie 2023.

”România a demonstrat un nivel ridicat de expertiză tehnică și competență, pentru a se apăra împotriva amenințărilor aeriene avansate. Încheierea cu succes a exercițiului Ramstein Legacy demonstrează că România are capacitățile de apărare aeriană necesare pentru a-și proteja cetățenii și teritoriul național”.

RALY 24 este unul dintre zecile de exerciții care îmbunătățesc interoperabilitatea NATO și consolidează apărarea colectivă.

În plus, acest exercițiu încheiat cu succes consolidează și mai mult Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite, în domeniul militar și al securității. „Prin antrenament comun, armata română și aliații NATO contribuie la poziția de descurajare și apărare a Alianței, demonstrând capacitatea de a desfășura și integra forțele NATO în timp util”, a declarat însărcinatul cu afaceri al SUA în România, Michael Dickerson. „Acest exercițiu cu trageri reale” a continuat el, „este încă un exemplu al capacității României de a descuraja amenințările regionale, de a apăra România și de a contribui la apărarea colectivă a NATO”, potrivit ro.usembassy.gov.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda