Imagini cu catedrala ortodoxă Schimbarea la Față din Odessa serios avariată după atacurile rusești cu rachete FOTO
Noul atac al forţelor ruse din cursul nopţii împotriva portului ucrainean Odesa s-a soldat cu doi morţi şi a provocat 'distrugerea' unei catedrale ortodoxe aflate pe lista UNESCO, a transmis Kievul, potrivit AFP.
Imaginea 1/7: cathedral odesa 4 jpg
„Catedrala „Schimbarea la faţă'', situată în centrul istoric al Odesei, protejată de UNESCO, a fost distrusă. O crimă de război care nu va fi niciodată uitată şi iertată', a scris pe Twitter Ministerul de Externe de la Kiev.
„Rachete împotriva unor oraşe paşnice, împotriva unor imobile de locuinţe, a unei catedrale (...)Vor exista, cu siguranţă, represalii împotriva teroriştilor ruşi pentru Odesa” a reacționat preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit AFP, preluat de Agerpres.
Catedrala ortodoxă, care aparține Bisericii Ortodoxe Ucrainene, susținută de Patriarhia Moscovei, a fost serios avariată, o parte a clădirii fiind distrusă, iar altarele suferind pagube semnificative.
Echipele de intervenţie au reușit să scoată în siguranță, dintre dărâmături, Icoana Kasperovskaia a Maicii Domnului. Administraţia ucraineană a descris-o ca fiind „sfânta protectoare a Odesei”.
Ministerul de Interne a dat un nou bilanţ, de doi morţi şi 22 de răniţi, printre care patru copii, după tirurile cu rachete ruseşti din noaptea de sâmbătă spre duminică.
Catedrala ortodoxă Schimbarea la Față din Odesa este prima și cea mai importantă biserică din oraș, fiind fondată în 1794 de Gavril Bănulescu-Bodoni. Catedrala a fost desemnată biserica principală a Novorusiei în 1808 și a fost extinsă continuu pe tot parcursul secolului XIX. Interiorul era căptușit cu marmură policromă, iar iconostasul era și din marmură.
Structura originală a fost demolată de sovietici în 1936. A fost reconstruită începând cu 1999. Noua catedrală a fost sfințită în 2003. Catedrala ortodoxă Schimbarea la Față din Odesa este prima și cea mai importantă biserică din oraș, fiind fondată în 1794 de Gavril Bănulescu-Bodoni.
Catedrala a fost desemnată biserica principală a Novorusiei în 1808 și a fost extinsă continuu pe tot parcursul secolului XIX. Interiorul era căptușit cu marmură policromă, iar iconostasul era și din marmură. Structura originală a fost demolată de sovietici în 1936. A fost reconstruită începând cu 1999. Noua catedrală a fost sfințită în 2003.
În cursul nopții de 23 iulie, Rusia a lansat cinci tipuri de rachete asupra orașului portuar sud-ucrainean Odesa, provocând pagube infrastructurii portuare și avariind cel puțin șase clădiri rezidențiale, inclusiv clădiri de apartamente, precum și fațadele și acoperișurile multor clădiri din oraș, inclusiv două monumente istorice, a transmis Comandamentul Operativ Sud.
Apărarea aeriană a Ucrainei a raportat că a interceptat nouă dintre cele 19 rachete lansate de Rusia asupra orașului Odesa:
5 rachete de croazieră Oniks din sistemul de rachete de coastă Bastion (Crimeea);
3 rachete de croazieră Kh-22 lansate din aer - lansate de la aeronave Tu-22MZ (Marea Neagră);
4 rachete de croazieră Kalibr lansate de pe mare - se presupune că de pe un submarin (Marea Neagră);
5 rachete de croazieră Iskander-K lansate de pe uscat (Crimeea);
2 rachete balistice Iskander-M (Crimeea).
Apărarea aeriană a doborât patru rachete Kalibr și cinci Iskander-K.
Sursa: adevarul.ro