La 2 mai 1945, a avut loc căderea Berlinului. Generalul Helmuth Weidling a semnat predarea capitalei germane către Armata Roșie.

Anul 1945. Din buncărul său, Hitler vedea cum visul său, Reich-ul de 1000 de ani, se prăbușește sub forța armatei sovietice. Dându-și seama că nici el, nici Germania nu mai au nicio scăpare, cel mai mare criminal al tuturor timpurilor s-a căsătorit cu Eva Braun, apoi cei doi s-au sinucis. Odată cu liderul ei, și Germania nazistă își trăia ultimele clipe.

Rușii au început asaltul asupra Berlinului la 16 aprilie 1945. În luptă au angrenat 20 de armate, 6300 de tancuri și 8500 de avioane aveau ca țintă capitala Reich-ului, ultimul bastion al Germaniei naziste.

Armatele Aliate anglo-americane, aflate la aproximativ 100 km vest de Berlin, și-au oprit înaintarea spre capitala germană, dându-le rușilor mână liberă. Forțele germane n-au putut face față superiorității sovietice.

„În ziua următoare (2 mai 1945 - n.r.), generalul Wilding, comandantul trupelor germane din Berlin, a capitulat și a predat întregul oraș armatei sovietice. Nu existau ziare sau radiouri, așa că pe străzi circulau camioane cu difuzoare și ni se transmitea să încetăm orice rezistență. Brusc, împușcăturile și bombardamentele s-au oprit, iar liniștea ireală însemna că, pentru noi, încetase un chin, dar un altul era pe cale de a începe. Coșmarul nostru devenise realitate. Întreaga suprafață de 700 km2, cât mai rămăsese din Berlin, se afla acum în întregime sub controlul Armatei Roșii. Ultimele zile de lupte sălbatice pentru clădiri și lupte de stradă fuseseră un măcel, fără prizonieri luați. Aceste ultime zile au fost un adevărat iad. Ultimii noștri soldați, epuizați, majoritatea copii și oameni bătrâni, au căzut în prizonierat. Am ajuns un oraș în ruine;aproape nicio casă nu rămăsese intactă”, povestea Dorothea von Schwanenfluegel, o supraviețuitoare a evenimentului istoric.

Orașul era o ruină. Singura speranță a berlinezilor era ca Aliații să ajungă în oraș înaintea rușilor, de a căror brutalitate se temeau toți.

Armata Roșie, încălțată în cizmele armatei SS

Mărturiile germanilor, redate de Historia , sunt evocatoare: „Sovieticii au luptat cu soldații germani și civilii recrutați pentru fiecare stradă, până când am ajuns să auzim explozii și focuri de armă în imediata apropiere. Pe măsură ce zgomotele se apropiau, puteam auzi țipetele oribile, guturale, ale soldaților sovietice, care ne păreau a fi animale. Gloanțele ne-au spart geamurile, iar grenade au explodat în grădina noastră, și imediat sovieticii erau la noi pe stradă. Tulburați de lupta de lângă noi și înmărmuriți de frică, am privit din spatele micilor geamuri de pivniță cum treceau tancurile și un convoi nesfârșit de soldați...Era o priveliște terifiantă, cum stăteau sus pe tancurile lor, cu puștile scoase, țintind către case pe măsură ce înaintau. Jumătate din soldați aveau doar cârpe și zdrențe în picioare, iar alții purtau cizmele de SS pe care le furaseră de la o cazarmă SS din Lichterfelde“.

Rusul cu două ceasuri

Din această zi neagră, a rămas o imagine emblematică pentru cel de-al Doilea Război Mondial, realizată în timpul Bătăliei Berlinului la 2 mai 1945. Aceasta înfățișează un soldat sovietic ridicând steagul Uniunii Sovietice deasupra clădirii Reichstag. Ridicată în 1894, clădirea Reichstag, sediul legislativului național german, a fost una dintre cele mai ușor de recunoscut clădiri din Germania, cu o arhitectură considerată magnifică pentru epoca sa. Clădirea a contribuit mult la istoria Germaniei și a fost considerată de Armata Roșie drept simbolul inamicului lor fascist. După lupte crâncene între zidurile sale, sovieticii au capturat în cele din urmă Reichstagul la 2 mai 1945.

Fotografia a ajuns să fie considerată în întreaga lume drept una dintre cele mai semnificative și mai ușor de recunoscut imagini ale celui de-al Doilea Război Mondial. Din cauza secretomaniei presei sovietice, identitatea bărbaților din fotografie a fost adesea contestată, la fel ca și cea a fotografului, Evgheni Khaldei. Aceasta a devenit un simbol al victoriei sovietice asupra Germaniei naziste.

De remarcat este faptul că ofiţerul sovietic care susţine soldatul care poartă steagul apare cu două ceasuri pe mâini. Mărturiile din timpul ocupaţiei sovietice vorbesc la unison despre faptul că soldaţii ruşi aveau o obsesie: aceea de a avea ceas la mână.

De ce furau rușii ceasuri

Istoricul Mădălin Hodor explică de ce soldaţii din Armata Roşie furau ceasurile românilor. „Vin cu o explicaţie furnizată de un ofiţer al Armatei Roşii. Întrebat de omologul sau englez din Comisia Aliata de Control care este motivul pentru care soldaţii ruşi sunt atât de ahtiaţi după ceasuri (povestea era arhicunoscută) ofiţerul sovietic a dat următoarea explicaţie (parafrazez): în Armata Roşie doar ofiţerii aveau ceasuri, indispensabile pentru operaţiunile militare. Dar a avea ceas în ochii soldaţilor aduşi din cele mai îndepărtat unghere ale imperiului sovietic (a se vedea componenta Armatei Roşii după patru ani de război şi pierderi umane uriaşe) însemna şi a controla timpul. Astfel procurarea unui ceas era pentru soldatul sovietic o chestiune de statut. Dacă avea ceas şi ştia ora urca în ierarhia socială. De unde şi ideea de a avea cât mai multe ceasuri şi confuzia cu orice obiect înzestrat cu un cadran şi un ac indicator“.

În 1961, Uniunea Sovietică a hotărât să separe definitiv sectorul comunist de cel aflat sub administraţia puterilor occidentale, nemulţumită de exodul continuu de populaţie către Vest. În noaptea de 12 spre 13 august 1961, s-a decis închiderea graniţei cu Berlinul de Vest, iar în dimineaţa următoare, într-o duminică, berlinezii s-au trezit cu interdicţia de a trece frontiera intraurbană. Germanii spun că Partidul Comunist a preferat să-şi zidească oamenii în Berlin, numai ca să nu-şi piardă puterea.