Iliescu, Roman, Gelu Voican, Măgureanu, Adrian Sârbu și Cozma, trimiși în judecată pentru crime împotriva umanității
Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Magureanu, Adrian Sarbu si Miron Cozma au fost trimisi in judecata in dosarul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990, pentru crime impotriva umanitatii.
Anuntul vine dupa 27 de ani de la evenimentele violente din Bucuresti.
Acest dosar a fost redeschis la sfarsitul anului 2016, cand procurori militari ai Sectiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au dispus punerea in miscare a actiunii penale, sub aspectul savarsirii de infractiuni contra umanitatii, fata de inculpatii:
ILIESCU ION, la data savarsirii faptelor, presedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala si presedinte ales al Romaniei;
ROMAN PETRE, la data savarsirii faptelor, prim-ministru al Guvernului interimar al Romaniei;
VOICULESCU GELU VOICAN, la data savarsirii faptelor, viceprim-ministru al guvernului interimar al Romaniei;
NICOLAE DUMITRU, la data savarsirii faptelor, prim-vicepresedinte al Frontului Salvarii Nationale;
MAGUREANU VIRGIL, la data savarsirii faptelor, director al Serviciului Roman de Informatii;
general (rez.) FLORESCU MUGUREL CRISTIAN, la data savarsirii faptelor, adjunct al procurorului general al Romaniei si sef al Directiei Procuraturilor Militare.
Care erau acuzatiile procurorilor:
In perioada 11 - 15 iunie 1990, inculpatii au decis, organizat si coordonat un atac generalizat si sistematic, lansat impotriva unei populatii civile, respectiv impotriva manifestantilor din Piata Universitatii din Bucuresti, precum si a populatiei municipiului Bucuresti, atac in care au implicat participarea fortelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apararii Nationale, Serviciului Roman de Informatii, precum si a unui numar de peste zece mii de mineri si alti muncitori din mai multe zone ale tarii, atac ce a avut urmatoarele consecinte:
1. uciderea prin impuscare a 4 persoane si ranirea prin impuscare a 3 persoane, fapte ce constituie 7 acte materiale ale infractiunii in forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. a din C.p.;
2. vatamarea integritatii fizice sau psihice a unui numar total de 1269 de persoane, fapte ce constituie tot atatea acte materiale ale infractiunii in forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. g din C.p.;
3. privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui numar total de 1242 de persoane, fapte ce constituie tot atatea acte materiale ale infractiunii in forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. j din C.p..
De asemenea, in aceeasi cauza, s-a dispus punerea in miscarea actiunii penale sub aspectul savarsirii de infractiuni contra umanitatii in forma prev. de art. 439 alin. 1, lit. g si j din Codul penal, fata de urmatorii inculpati:
amiral (rez.) DUMITRESCU EMIL, la data savarsirii faptelor, membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala si sef al Directiei Generale de Cultura, Presa si Sport din cadrul Ministerului de Interne;
IONESCU CAZEMIR BENEDICT, la data savarsirii faptelor, vicepresedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala;
SARBU ADRIAN, la data savarsirii faptelor, sef de cabinet si consilier al primului ministru;
COZMA MIRON, la data savarsirii faptelor, presedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere "Valea Jiului";
DRELLA MATEI, la data savarsirii faptelor, lider de sindicat la Exploatarea Miniera Barbateni;
BURLEC PLAIES CORNEL, la data savarsirii faptelor, ministru adjunct la Ministerul Minelor;
general (rez.) DOBRINOIU VASILE, la data savarsirii faptelor, comandant al Scolii Militare Superioare de Ofiteri a Ministerului de Interne;
general (rez.) PETER PETRE, la data savarsirii faptelor, comandant al Unitatii Militare 0575 Magurele, apartinand Ministerului de Interne.
Din probatoriul administrat in cauza au rezultat urmatoarele: in perioada 11 - 15 iunie 1990, inculpatii au aderat la atacul generalizat si sistematic lansat impotriva unei populatii civile, respectiv impotriva manifestantilor din Piata Universitatii din Bucuresti, precum si a populatiei Bucurestiului, atac in care a fost implicata participarea fortelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apararii Nationale, Serviciului Roman de Informatii, precum si a unui numar de peste zece mii de mineri si alti muncitori din mai multe zone ale tarii si a avut urmatoarele consecinte:
1. vatamarea integritatii fizice sau psihice a unui numar total de 1269 de persoane, fapte ce constituie tot atatea acte materiale ale infractiunii in forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. g din C.p.;
2. privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui numar total de 1242 de persoane, fapte ce constituie tot atatea acte materiale ale infractiunii in forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. j din C.p.;
In cauza, urmarirea penala se efectueaza, in continuare, fata de alti 18 suspecti, sub aspectul savarsirii acelorasi infractiuni de crime impotriva umanitatii, prev. de art. 439 alin. 1 lit a, g si j din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.