Ilie Sârbu: Ce să mai facă Băsescu decât să ia un pistol şi să împuşte pe cineva?

Ilie Sârbu: Ce să mai facă Băsescu decât să ia un pistol şi să împuşte pe cineva?

Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a declarat, marţi, că a propus în Biroul Permanent un proiect de hotărâre referitor la afirmaţiile şefului statului despre senatoarea Gabriela Firea, menţionând că el îi va răspunde de acum lui Traian Băsescu când acesta va depăşi limita decenţei.

Sârbu a declarat de la tribuna Senatului că există un proiect pe care el personal l-a avut şi care a cerut să fie discutat la "Diverse", în cadrul şedinţei Biroului Permanent. "Asta nu exclude posibilitatea ca la următorul plen să venim şi cu un proiect de hotărâre care să fie şi votat, vizavi de felul în care domnul Băsescu tratează un senator al României , membru al unei comisii de anchetă, care îl priveşte direct pe el şi familia sa", a anunţat Sârbu.

Liderul senatorilor PSD l-a atacat pe preşedintele Traian Băsescu şi a spus că în ultima vreme nu mai are rezerve faţă de acesta: "În ultima vreme nu am rezerve. Sunt un tip destul de rezervat, de civilizat şi bine instruit, din toate punctele de vedere, dar am ajuns la o concluzie, şi cred că şi dumneavoastră. Sigur, nu o puteţi spune, şi înţeleg de ce. Şi domnul Blaga, în lipsă, nu poate spune. (..) Dar în general, nimeni nu vine, mai ales din cei, dintre noi, care îl ştim mai bine pe Băsescu decât marea masă, cei mulţi, cum se manifestă, cum tratează oamenii, cum tratează înţelegerile. Şi atunci m-am hotărât ca de acum, de câte ori devine, nu mai folosesc un termen, de câte ori iese din limita bunului simţ, am să îi dau câte o replică, care o să îl doară, enorm de mult, fiindcă ştiu foarte multe lucruri direct, din contactul direct cu dânsul. Şi nu îl mai iert, din 2008 şi din alţi ani. Nu mai pot să îl iert. Şi nici dumneavoastră nu ar trebui să îl iertaţi, fiindcă el nu are limită".

El a mai arătat că tot ceea ce face preşedintele Băsescu "vine cu o lejeritate incredibilă". "De data asta am decis ca, atunci când iese, să ies şi eu, a doua zi, să îi mai amintesc câte un eveniment, puţin plăcut, ce e drept, şi el să vină să mă contrazică, că nu e adevărat, nu e adevărat ce spune domnul Sârbu. Îi va fi foarte greu, pentru că nu am fist niciodată singur, şi sunt convins că nu mai ştie cine a fost acolo şi cine ar putea să confirme ce spun eu", a mai comentat Ilie Sârbu.

Liderul grupului PSD din Senat a mai afirmat că Traian Băsescu merită să fie pus la punct. "Omul ăsta merită să fie pus la punct, să nu mai iasă aşa cum doreşte, să nu mai arunce cu jigniri în stânga şi dreapta, şi mai ales - când au fost jigniri am mai acceptat, ne-am obişnuit în ultimii ani de zile cu Băsescu care jigneşte pe toată lumea - dar când a trecut la alt registru, la ameninţări, chiar că nu mai e de acceptat", a mai spus Sârbu.

"Faceţi o mică greşeală, nu îl apăraţi o dată şi vedeţi cum vă ameninţă şi vă scoate cine ştie ce, nici nu visaţi. De asta cred eu că ar trebui să conştientizăm cu toţii că, dincolo de ceea ce ne desparte, de doctrinele noastre de partid, că nu se mai poate. Ce să mai facă? Decât să ia un pistol şi să împuşte pe cineva, într-o zi", a spus Ilie Sârbu. El a adăugat că ameninţarea la adresa senatoarei Gabriela Firea nu poate fi calificată decât în termeni "duri".

"Ori e iresponsabil, ori a fost într-o stare în care nu a mai judecat, şi nu mai putem accepta lucrul ăsta. Că nu a făcut-o conştient, că a făcut-o inconştient, că a făcut-o împins de unele energii care câteodată le ia în plus, dar în niciun caz în calitatea de preşedinte şi de la tribuna Adminisraţiei Prezidenţiale", a mai arătat Ilie Sârbu.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a susţinut, marţi, într-o declaraţie politică în plen, că "ameninţările proferate" de preşedintele Traian Băsescu la adresa senatoarei Gabriela Firea sunt inadmisibile, el chemând mediul politic să condamne "folosirea şantajului".

Senatorul PSD Gabriela Firea a depus, miercuri, la Parchetul ICCJ, o plângere pe numele preşedintelui Traian Băsescu, pentru ameninţare şi şantaj. În plus, 176 de parlamentari, în frunte cu Victor Ponta, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea şi Ilie Sârbu, au semnat un denunţ de şantaj împotriva preşedintelui Traian Băsescu, acesta fiind depus, joi, la Parchetul instanţei supreme.

Firea a reacţionat, luni, la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa ei, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest "act flagrant de intimidare a unui senator".

Firea preciza, într-o postare pe Facebook, că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, duminică seară, într-o emisiune televizată, "un mesaj fără niciun echivoc" legat de activitatea ei în Comisia Călăraşi.

"Aştept cu interes reacţiile instituţiilor statului şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest act flagrant de intimidare a unui senator al României!", afirmă Gabriela Firea, luni, pe Facebook.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea "mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului".

Referindu-se la senatorul PSD Gabriela Firea, preşedintele a spus că şi acum poate spune că aceasta este "o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist". "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a spus Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat că senatorul PSD Gabriela Firea este "o şantajistă de profesie".

"Nu e un atac la o femeie, e un atac la o santajistă care pretinde să fie respectatată ca senator al României, după ce a făcut bine şcoala turnătorului Felix", a spus Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a mai spus că îi recomandă premierului Victor Ponta să nu o ia pe "senatoarea şantajistă" Gabriela Firea ca purtător de cuvânt la alegeri pentru coaliţie, pentru că aceasta poartă ghinion bărbatului despre care spune că vrea să îl protejeze.

Băsescu a ţinut să amintească prestaţia Gabrielei Firea din campania pentru prezidenţiale a lui Mugur Isărescu.

În acest context, Sârbu afirma, miercuri, într-un comunicat, că preşedintele Traian Băsescu are nevoie de tratament psihiatric, pentru că suferă de psihoză paranoidă, exorcizarea fiind ultima soluţie care l-ar mai putea face să devină om.

De asemenea, Sârbu comenta declaraţiile şefului statului legate de mutarea biroului premierului la MApN, social-democratul spunând: "Dânsul când tremură dimineaţa când intră în birou, de-abia îl ţin consilierii şi-l reanimă cu diverse tării (...) ar trebui să meargă la medic".

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…