Ilie Bolojan: Am demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL
Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, preşedintele organizaţiei judeţene Bihor a Partidului Naţional Liberal, a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte pe strategii politice al PNL.
"La începutul săptămânii trecute mi-am depus demisia la sediul central PNL", a declarat Bolojan, marţi, pentru AGERPRES.
În ceea ce priveşte motivele pentru care a făcut acest gest, Bolojan a spus că va dori să se concentreze pe proiectele orădene.
"În condiţiile în care Primăria Oradea are un număr important de proiecte în derulare, atât proiecte europene, cât şi cele de investiţii din bugetele locale, timpul necesar derulării acestora, pregătirii acestora, este destul de mare. Am decis să-mi canalizez timpul pe care îl am la dispoziţie pentru aceste proiecte", a precizat, pentru AGERPRES, Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan rămâne în continuare în funcţia de preşedinte al PNL Bihor. AGERPRES