de Silvia Iliescu

Începutul lui august 1944: se pregăteşte evadarea comuniştilor din lagărul de la Târgu-Jiu, a lui lui Gheorghiu Dej în special, care deja avea un rol în PCdR · Siguranţa cunoştea planul, primise o atenţionare scrisă de la Direcţia Generală de Poliţie Craiova încă din februarie 1944 · 1 august 1944: Gheorghiu Dej şi Lucreţiu Pătrăşcanu transmit din închisoare ilegaliştilor câteva mesaje pentru viitor: să accepte că PCdR nu va veni la putere imediat după ocuparea României de sovietici, că regimul capitalist va mai dăinui doi ani după terminarea războiului, să aibă în vedere că de îndată ce va deveni legal PCdR va acţiona pentru câştigarea încrederii maselor muncitoare şi să ştie că după război vor avea sarcini grele pentru comunizarea ţării · 13/14 august 1944: Gheorghiu Dej evadează, însoţit de V. Didenko, spion sovietic, operaţiune concepută de Ion Gh. Maurer · Gheorghiu Dej ajunge la Râmnicu Vâlcea unde rămâne (nu se ştie de ce) până după 23 august 1944 · vine în Bucureşti tocmai când armata sovietică ocupă oraşul · evadarea lui Dej rămâne „momentul eroic al mişcării comuniste”, tema principală a propagandei în toată perioada 1944-1965.

Mihail Roşianu, foto: comunismulinromania.ro/

Învăţător într-o comună din Vâlcea, Mihail Roşianu a devenit membru al PCdR în 1934, apoi a fondat un cerc marxist şi o celulă de partid la Târgu-Jiu, devenind ulterior secretarul Comitetului regional pentru Oltenia. Activităţile sale desfăşurate în această calitate (sabotaje, acte de terorism, de spionaj, provocări) au culminat cu preluarea lui Gheorghiu Dej imediat după evadarea sa din lagărul Târgu-Jiu organizată de partid. A fost ales pentru devotamentul său, dar şi pentru faptul că nu era chiar în centrul atenţiei Siguranţei. După instalarea comunismului, avea să fie răsplătit cu funcţii mari în stat: preşedinte al Societăţii Române de Radiodifuziune, locţiitor al ministrului Culturii, ambasador. Într-un discurs înregistrat de Radiodifuziune la Comitetul PCR Dolj cu doi ani înainte de moartea sa, tovarăşul Roşianu povesteşte cu mândrie evenimentele la care a participat în ultimul an în care comuniştii au acţionat în ilegalitate.

„Am trecut la acţiuni foarte importante de sabotare…”

„Am făcut să deraieze două trenuri pe-aicea, la Răcari şi între Piatra Olt şi Slatina. Pe Valea Oltului a fost întreruptă de mai multe ori, de către oamenii noştri, circulaţia, doborând stânci din munte pe linia ferată. Aveam totul pregătit pentru minarea unor poduri de-acolo, dar nu vroiam să facem acest lucru decât atunci când va fi nevoie. Aveam depozite de armament în centre, în munţi şi depozite de alimente, le-am făcut pentru luptă armată de durată. Trebuia să trecem la acţiuni – şi de-abia aşteptam! – la acţiuni de amploare.

Dar la Târgu-Jiu erau conducătorii noştri, erau cei mai buni conducători ai noştri. Şi ce-ar fi însemnat acest lucru? Ar fi însemnat împuşcarea tuturor. Şi atunci s-a pus problema întâi să-i scoatem de acolo, să organizăm evadarea şi după aceea să trecem la acţiuni de amploare. Tovarăşii au primit dispoziţii şi aicea şi la Gorj şi pretutindeni, să fixăm obiectivele de atac – şi toate planurile erau făcute şi la Turnu Severin – şi am luat măsuri de organizare a evadării. Am să spun pe scurt, pentru că nu era o operaţie uşoară. Erau două variante: fie să atacăm lagărul, şi aceasta era periculos şi pentru ei, pentru că ei erau cu mâinile goale şi erau acolo, fie să facem evadarea pe altă cale. Şi am găsit calea. Tovarăşul Gheorghiu ne chema la o întâlnire, la o lucrare în Târgu-Jiu, la o construcţie unde erau aduşi deţinuţi politici dintre care şi specialiştii comunişti. Gheorghiu Dej era electrician, era pentru instalaţii electrice, alţii erau pietrari, alţii tâmplari şi erau aduşi la asemenea lucrări.

Şi am avut o întâlnire. Am uitat să vă spun că, între timp, a fost adus de pe front tovarăşul Maurer şi, pentru ca să nu fie luat din nou pe front, tovarăşii mi-au comunicat că să-l primim aicea unde avem organizaţie puternică, e mai în siguranţă şi să îl adăpostim şi fără îndoială că, fiind aicea, puteam să ne sfătuim şi cu dânsul. Şi am luat, eu am luat contact cu tovarăşul Gheorghiu Dej la lucrarea aceea în Târgu-Jiu. Printr-o tehnică pe care o învăţasem, tehnica conspiraţiei, întâlnirilor conspirative – pentru că trebuia intrat acolo printre santinele – am pătruns şi am ţinut o şedinţă acoperită de ceilalţi în fundul clădirii, în care i-am făcut raport de ce-i afară şi el mi-a comunicat ce-i înăuntru. Şi am stabilit şi planul de evadare, nu numai a lui. Eu primisem sarcina ca [să fie scos] în primul rând el şi pe urmă ceilalţi. El a spus: <Nu, ieşim 40>. Stabiliseră ei ca să meargă la lucru la trei construcţii: la Mănăstirea Tismana, unde se făceau reparaţii, […] la o clădire a Palatului Administrativ la Cărbuneşti şi o altă clădire a Palatului Administrativ de la Novaci, Gorj. La aceste trei trebuia să organizăm noi evadarea grupelor de comunişti care vor merge acolo. O grupă, cu tovarăşul Gheorghiu, a fost trimisă la Tismana. Dar probabil s-a aflat cine-i el şi cine-s şi ceilalţi şi au fost aduşi după o zi… Şi a fost adus şi n-a mai fost scos niciodată. Deci, a trebuit acuma să organizăm evadarea lui chiar din lagăr.”

„Dej aprecia ce tărie morală, sânge rece, curaj, a avut acest băiat”

„Tehnica evadării este un adevărat plan de acţiune foarte complicat. Am avut aci şi-o împrejurare foarte fericită: acel sergent-miliţian care păzea depozitul şi răspundea de depozitul acesta al poliţiei, Direcţiei Generale a Poliţiei din Târgu-Jiu, acesta era comunist. […] Şi acesta a îndeplinit sarcina aceasta de a-i primi, după ce ieşeau pe sub sârmă, la schimbarea gărzilor, la ora 9, de a-i primi… Era foarte aproape cimitirul şi era între cimitir şi asta un loc cu porumb, acoperit, deci, noaptea. Personal am scos din ţâţâni o poartă, că erau încuiate porţile cimitirului, ca să poată ieşi, el să-i primească şi să-i treacă pe lângă santinele ca nişte arestaţi, cu pistolul în mână, tot. Şi aşa i-a trecut, cu un curaj, un sânge rece impresionant. Santinelele, noaptea, au strigat: <Cine-i?>, el a spus: <Poliţia! Vezi-ţi de treabă…> Şi a trecut mai departe. Gheorghiu Dej aprecia ce tărie morală, sânge rece, curaj, a avut acest băiat. A ieşit…

Noi am întârziat să venim cu maşina de la Craiova, eu şi cu tovarăşul Maurer. Şi ieşea luna, n-am ajuns la oră. Şi atuncea el i-a luat, din nou i-a arestat şi i-a trecut şi i-a dus la depozitul ăla de armament şi i-a închis acolo. Eu ştiam acest lucru. Imediat ce am ajuns, ne-am dus acolo, era şi alarmă, i-am îmbrăcat în haine militare cum eram şi noi şi cu actele pe care le aveam, acte false, aşa am pornit în goană înspre Vâlcea, unde trebuia să ajungem la o casă, în marginea munţilor. N-am ajuns acolo. Ne-a apucat ziua şi am rămas la mecanicul Ţundrea, vechi membru de partid şi un comunist de valoare, din tată în fiu, familie de ceferişti. Şi acolo am ţinut o şedinţă în care Gheorghiu Dej mi-a spus: <Acum trebuie să-i scoatem pe cei de la Cărbuneşti […], pentru că eu am aranjat ca să mă ţină bolnav, în timpul ăsta, la apel; să nu se afle. Deci, o zi, două, trei n-o să se afle>…”

sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 2/1944

„A fost atuncea o manifestare de forţă”

„M-am îngrijit de transportarea lui Gheorghiu Dej la Bucureşti şi pe urmă, pe rând, şi a celorlalţi. Da… Iată, tovarăşi, n-am mai avut timp ca să trecem la acţiuni – şi ne-a părut rău – la acţiuni de amploare. Au rămas cele care reuşisem să le facem, dar iată cum Oltenia a fost favorizată să primească o asemenea sarcină, Regionala Oltenia! Iată cum a avut o parte de contribuţie însemnată la actul de la 23 august, la insurecţia armată care a însemnat de fapt salvarea ţării şi a naţiunii noastre. Lui îi datorăm, actului de la 23 august, că dintr-o ţară învinsă, care putea fi nimicită alături de Germania hitleristă, ne-am transformat în a patra putere învingătoare [!].

Şi după aceea au urmat lupte grele ale cucerii puterii… depline, ale puterii. Ştiţi că aici, la Craiova, am dat o mare bătălie la ocuparea Prefecturii? Am avut şi un mort, pe muncitorul Tomescu. Aici, în sala asta, am vorbit după ce am cucerit Prefectura. Tovarăşilor delegaţi din toate judeţele Olteniei… a fost atuncea o manifestare de forţă, au venit pe jos sute de kilometri ţărani, muncitori şi am dat asalt. Şi aici era o cetate întărită, cu sârmă ghimpată, cu cuiburi de mitraliere. Şi atuncea am vorbit, aici, de însemnătatea actului la care participă oamenii. Mulţi vin şi spun despre această şedinţă pe care am ţinut-o în sala asta, după victoria cuceririi a Prefecturii… O asemenea victorie a fost şi la Caracal, unde iarăşi am avut un mort, pe urmă a fost la Târgu-Jiu şi la alte prefecturi şi primării.”

[Înregistrare realizată de Radiodifuziunea Română la Comitetul PCR Dolj, 1971]

După intrarea în legalitate (23 august 1944) urmată instalarea la putere cu sprijin sovietic (6 martie 1945), comuniştii îşi vor păstra „reflexele clandestinităţii”. „Trăiau pe două niveluri: unul legal, oficial, la suprafaţa vieţii publice, altul subteran, secret, conspirînd să preia puterea. Mai tîrziu vor conspira s-o păstreze împotriva societăţii. […] Toţi rescriau pasionat, în grabă şi masiv trecutul. Mistificarea, minciuna, ficţiunea se întindeau peste trecutul recent.” (Stelian Tănase, Clienţii lu’ tanti Varvara).