IGPR: Peste 8.700 de amenzi pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie, aplicate într-o singură zi

IGPR: Peste 8.700 de amenzi pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie, aplicate într-o singură zi

Poliţiştii au aplicat duminică, în urma verificărilor în teren, 8.749 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 20 de milioane de lei, persoanelor care nu au respectat prevederile privind restricţionarea circulaţiei, şi au întocmit cinci dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Poliţiştii au verificat şi respectarea interdicţiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină şi a celor impuse, pe timpul stării de urgenţă, unităţilor comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalităţii economice, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, luni, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, 1.290 de autovehicule (cu 3.808 persoane) au fost preluate din zonele de frontieră.

"Au fost verificate 64.802 persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantina. Acţiunile au avut ca rezultate întocmirea a cinci dosare penale la art. 352 Cod penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor", arată sursa citată.

Poliţiştii au realizat 2.907 intervenţii la evenimente, dintre care 2.376 au fost sesizate de cetăţeni prin Apelul Unic de Urgenţă 112, fiind organizate 137 de acţiuni.

Un număr de 106 persoane au fost prinse în flagrant delict în timp ce comiteau infracţiuni sau imediat după aceea, iar alţi 6 cetăţeni urmăriţi au fost depistaţi.

În trafic, poliţiştii au constatat 108 infracţiuni rutiere, fiind reţinute 98 de permise şi retrase 65 de certificate de înmatriculare.

În misiunile lor, poliţiştii au fost sprijiniţi de poliţişti locali, alăturându-se, în activităţile în sistem integrant, şi jandarmi şi efective ale MApN. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri