IGPR: Constantin Bolboșanu, eliberat din funcție
Directorul adjunct al Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), Constantin Bolboșanu, a fost eliberat din funcție, după ce procurorii anticorupție au pus în mișcare acțiunea penală pe numele său pentru luare de mită.
"Urmare a comunicării Direcției Naționale Anticorupție, în care se precizează punerea în mișcare a acțiunii penale față de comisar-șef de poliție Bolboșanu Constantin, inspectorul general al Poliției Române a dispus eliberarea acestuia din funcția deținută și punerea la dispoziția unității, urmând ca situația raporturilor de serviciu să fie reglementată în funcție de măsurile procesual-penale ce vor fi dispuse", informează un comunicat al IGPR remis marți AGERPRES.
Poliția Română precizează că va acționa în continuare, împreună cu instituțiile competente în domeniu, pentru prevenirea, combaterea și soluționarea faptelor de corupție, inclusiv a celor comise de lucrători de poliție.
Constantin Bolboșanu a fost reținut luni seară de procurorii DNA pentru luare de mită în valoare de 110.000 euro, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
El este urmărit penal pentru luare de mită, faptă săvârșită în calitate de șef serviciu în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.
DNA susține că Bolboșanu, în calitate de ofițer de poliție, șef serviciu, a primit, în perioada martie — septembrie 2007, printr-un intermediar, de la un om de afaceri, cu titlu de mită, echivalentul în lei al sumei de 110.000 euro, pentru a-i asigura acestuia din urmă protecție din partea organelor de cercetare penală, dar și pentru a se dispune soluții favorabile în dosarele penale în care era cercetat.
"În aceeași perioadă, cu o parte din această sumă de bani, persoana intermediară a achitat mai multe lucrări de construcții la un imobil ce aparținea suspectului și două excursii în Turcia, respectiv Spania pentru ofițer și familia acestuia. Protecția promisă de suspect a fost una reală, omul de afaceri respectiv nefiind 'deranjat' de niciun organ cu atribuții în domeniu, deși desfășura activități de comerț cu legume-fructe, așa-zisele controale efectuate fiind pur formale", au arătat procurorii. AGERPRES