IGPR: Aproape 4.400 de permise de conducere suspendate, la nivel naţional, în perioada 23-29 august

IGPR: Aproape 4.400 de permise de conducere suspendate, la nivel naţional, în perioada 23-29 august

Poliţiştii de la rutieră au reţinut, în perioada 23-29 august, 4.377 de permise de conducere în cadrul unor acţiuni, la nivel naţional, în zonele şi pe tronsoanele de drum cu risc ridicat, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente grave.

"Au fost reţinute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 4.377 de permise de conducere, dintre care 1.744 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 472 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, 590 pentru depăşire neregulamentară, 258 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, 497 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi 816 pentru nerespectarea altor norme rutiere, care atrag suspendarea dreptului de a conduce", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, marţi, AGERPRES.

Poliţiştii de la rutieră, împreună cu poliţişti de ordine publică, au aplicat celor care nu au respectat legislaţia 38.369 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 36.545 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

"Au fost aplicate 13.312 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 497 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 258 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, 1.662 pentru abaterile săvârşite de pietoni, 1.371 pentru abaterile săvârşite de biciclişti, 541 pentru abateri ale căruţaşilor, 590 pentru depăşiri neregulamentare, 472 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 17.842 pentru alte abateri la regimul rutier", arată sursa citată.

De asemenea, poliţiştii au retras 1.201 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecţiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligaţii legale şi au constatat 534 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi 183 de infracţiuni de altă natură. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”