IGPR: Angajat în funcţie publică de rang înalt - cercetat pentru înşelăciune; şi-a falsificat studiile

IGPR: Angajat în funcţie publică de rang înalt - cercetat pentru înşelăciune; şi-a falsificat studiile

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice - IGPR, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, efectuează sâmbătă dimineaţa o percheziţie domiciliară în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Activitatea se desfăşoară la domiciliul declarat al unui funcţionar public, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, informează Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

"Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea şi menţinerea în eroare a mai multor instituţii publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi care ulterior au fost desfiinţate de către instanţele judecătoreşti competente. Facem precizarea că, în baza documentelor de studii falsificate, persoana cercetată a ocupat o funcţie importantă în cadrul unei instituţii publice, activează în cadrul unor instituţii de învăţământ superior, iar în prezent deţine o funcţie publică de rang înalt", se arată în comunicatul citat.

Prejudiciul reclamat până în prezent este de peste 640.000 de lei, reprezentând indemnizaţiile brute încasate de la unii angajatori, urmând a fi completat în funcţie de întregul material probator ce se va administra în cauză.

Persoana cercetată va fi condusă la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru desfăşurarea activităţilor specifice de urmărire penală.

Operaţiunea beneficiază de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine este angajata SRI care a furat 915.000 de lei din fondurile operative și i-a trimis „iubitului” în conturi din Turcia

2 Dezvăluire surprinzătoare despre ce se întâmplă în Ucraina, amănunt foarte puțin amintit...

3 „DeepSeek”, dovada că nu știm niciodată de unde poate veni dezastrul. Unii spun că este doar începutul...

4 Sabalenka, acuzată că a urinat pe nedoritul trofeu primit la Australian Open

5 Laura Vicol, reacție la zvonurile despre relația cu Leo de la Strehaia. „Îmi asum ce am făcut în viață”