IGPR: 28 de percheziţii la Suceava într-un dosar de contrabandă cu ţigări; şapte poliţişti ar fi implicaţi

IGPR: 28 de percheziţii la Suceava într-un dosar de contrabandă cu ţigări; şapte poliţişti ar fi implicaţi

Poliţiştii efectuează, joi, sub coordonarea DIICOT, 28 de percheziţii în judeţul Suceava la locuinţele unor persoane bănuite de contrabandă cu ţigări, 18 dintre acestea urmând să fie duse la audieri.

"Din cercetări a reieşit că, în perioada 2019 şi până în prezent, o grupare infracţională specializată în contrabandă calificată ar fi introdus în mod ilegal, pe teritoriul României, aproximativ 11.000.000 de ţigarete provenite din contrabandă, pe care ulterior le-ar fi comercializat pe piaţa internă. Prejudiciul este estimat la peste 1.600.000 de euro", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), transmis joi AGERPRES.

Potrivit anchetatorilor, ţigaretele ar fi fost aduse în ţară pe la "frontiera verde" cu Republica Ucraina, prin locuri stabilite anterior situate în judeţul Suceava, beneficiind şi de sprijinul a şapte poliţişti de frontieră de la Brodina, cooptaţi în activitatea infracţională.

Acţiunea este desfăşurată de poliţişti de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, iar suportul de specialitate este asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

La operaţiune participă poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Suceava, Neamţ, Bacău şi luptători de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, precum şi specialişti ai Direcţiei Generale a Vămilor, dar şi ai Poliţiei de Frontieră. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda