IGPR: 13 percheziţii în Bucureşti şi Arad la persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi mare risc

IGPR: 13 percheziţii în Bucureşti şi Arad la persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi mare risc

Poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii DIICOT au efectuat 13 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţul Arad, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc.

În cauză s-a reţinut faptul că mai multe persoane ar fi introdus în ţară droguri provenite din Spania, în vederea comercializării.

"În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate cantităţi de droguri, sume de bani, despre care există indicii că ar fi contrafăcute, bijuterii de lux, dar şi importante sume de bani, cu privire la care există suspiciuni că ar proveni din vânzarea de droguri", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române, transmis marţi AGERPRES.

La sediul DIICOT - Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, patru persoane.

"Acţiunea a fost efectuată după ce, la data de 1 iunie 2021, poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii DIICOT au efectuat o acţiune de prindere în flagrant delict a unui bărbat, în timp ce deţinea asupra sa aproximativ 6 kilograme de canabis", arată sursa citată.

Pe 2 iunie, procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a persoanei bănuite, iar Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi al ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. De asemenea, la percheziţii sunt angrenate efective ale Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi ale Inspectoratului General de Aviaţie al MAI. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”