IGPR - percheziții pentru trafic de persoane: S-au ridicat bani, telefoane, laptopuri și documente de la membrii grupării

IGPR - percheziții pentru trafic de persoane: S-au ridicat bani, telefoane, laptopuri și documente de la membrii grupării

Anchetatorii au ridicat, marți, aproximativ 30.000 de euro, telefoane, laptopuri și documente de la locuințele membrilor unei grupări specializate în trafic de persoane.

Potrivit unui comunicat de presă al IGPR, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, sub coordonarea DIICOT, efectuează 23 de percheziții domiciliare în județele Dâmbovița, Ilfov, Timiș, Sibiu, Vrancea, Argeș și Vaslui, acțiunea vizând o grupare infracțională care ar fi acționat pe teritoriul Germaniei, Marii Britanii și Irlandei.

"Din cercetări a reieșit că membrii grupării ar fi recrutat tinere, majore și minore, pe care, prin amenințări și violențe sau prin promisiuni ori contra cost, le-ar fi exploatat sexual. Sumele de bani obținute în urma activităților infracționale ar fi revenit bănuiților", arată sursa citată.

Până în acest moment, în urma perchezițiilor au fost ridicate sume de bani, respectiv 90.000 de lei și 9.500 de euro, telefoane mobile, laptopuri și documente.

Un număr de 46 de persoane vor fi conduse la sediul DIICOT pentru audieri.

În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și trafic de droguri.

La percheziții participă și jandarmi.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

3 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

4 Doamne, în ce țară am ajuns să trăim? / O nouă mizerie care scârbește comisă de Justiția din Ro!

5 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?