IGPF: Peste 230.000 de persoane au tranzitat punctele de frontieră în ultimele 24 de ore

IGPF: Peste 230.000 de persoane au tranzitat punctele de frontieră în ultimele 24 de ore

Peste 230.000 de persoane au tranzitat punctele de frontieră în ultimele 24 de ore, cele mai multe pe sensul de ieşire din ţară, a anunţat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

"În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere ale frontierei au trecut peste 230.500 persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care aproximativ 79.700 pe sensul de intrare şi 150.800 pe cel de ieşire din ţară şi peste 59.000 mijloace de transport, dintre care 19.200 pe sensul de intrare şi 39.800 pe sensul de ieşire din ţară", se precizează într-un comunicat al IGPF transmis AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii de frontieră au constatat, în acelaşi interval de timp, 41 de fapte ilegale, dintre care 28 infracţiuni şi 13 contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi de cetăţeni străini. De asemenea, au fost descoperite bunuri nedeclarate care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte de a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 10 milioane de lei.

"Nu s-a permis intrarea în ţară a 19 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea unui număr de 14 cetăţeni români din diferite motive legale", se mai menţionează în comunicat.

IGPF reaminteşte că, prin accesarea aplicaţiei on-line "Media timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei deschise traficului internaţional", se pot vizualiza punctele de trecere a frontierei, care sunt marcate în culori diferite, în funcţie de trafic şi timpii de aşteptare. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, ceea ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră unde se înregistrează valori de trafic scăzute. AGERPRES/(editor: George Onea, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!