IGPF: Aproximativ 134.500 de persoane, prin punctele de trecere a frontierei românești, în ultimele 24 de ore
Aproximativ 134.500 de persoane și 35.000 de mijloace de transport au trecut, în ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere a frontierei românești, atât pe sensul de intrare cât și pe cel de ieșire din țară.
Potrivit unui comunicat al IGPF remis joi AGERPRES, în intervalul menționat, polițiștii de frontieră au constatat cinci infracțiuni și 11 contravenții săvârșite de cetățeni români și străini, valoarea amenzilor aplicate ridicându-se la aproximativ 5.500 de lei.
De asemenea, au fost descoperite bunuri care depășeau plafonul vamal admis ori suspectate a fi contrafăcute, în valoare totală de 200.000 de lei.
Totodată, din motive legale, nu s-a permis intrarea în țară a opt cetățeni străini și ieșirea din România a 12 cetățeni români.
AGERPRES/(AS — autor: Sorin Peneș, editor: Andreea Rotaru)