Igor Dodon, trimis în judecată pentru că ar fi încercat să plece din țară sub un pretext fals
Fostul președinte al Rep. Moldova și soția sa vor ajunge în fața instanței, fiind acuzați că ar fi falsificat un act medical în baza căruia cuplul Dodon urma să obțină permisiunea să plece în România. Procurorii anunță încheierea urmăririi penale și trimiterea în instanță a dosarului
Cuplul Dodon și un medic au fost trimiși în judecată. FOTO: Facebook.com
Potrivit procurorilor anticorupție, inculpatul Igor Dodon, care avea interdicția de a ieși din Republica Moldova, ar fi prezentat documentul fals în instanță, în speranța că va obține permisiunea magistraților privind plecarea în România.
,,În actul nominalizat, au fost înscrise date denaturate, potrivit cărora, copilul minor al ex-Președintelui ar avea nevoie de consultații la medici specialiști și, după caz, de a urma un tratament medical. În cadrul investigațiilor efectuate de către procurori, a fost stabilit că ex-Președintele Republicii Moldova, în privința căruia era aplicată măsura preventivă „obligarea de a nu părăsi țara” într-o cauză penală examinată de Curtea Supremă de Justiție, a prezentat instanței documentul oficial fals și, în temeiul acestuia, a solicitat permisiunea pentru plecare în România, sub pretextul de a efectua un tratament post-COVID fiului său minor”, au informat aceștia.
Același act contrafăcut ar fi fost utilizat și de soția socialistului, Galina Dodon, care avea aceeași măsură preventivă într-o altă anchetă penală, mai anunță reprezentanții Procuraturii Anticorupție.
,,Același document oficial fals, a fost folosit și de către soția ex-Președintelui Republicii Moldova, în privința căreia este aplicată o măsură preventivă similară într-un dosar cercetat de către procurori. Astfel, soția ex-Președintelui, prin intermediul avocaților, a prezentat documentul medical fals Procuraturii Anticorupție, solicitând încuviințarea de a părăsi teritoriul Republicii Moldova și de a merge în România, invocând același scop”, au mai menționat procurorii.
Poziția familiei Dodon
Contactat de ,,Adevărul”, Ion Vizdoga, avocatul familiei Dodon, susține că ancheta penală este una fabricată și fără dovezi.
,,Este un dosar cusut cu ață albă. Faptă inventată de procuror, precum că este un document fals și vom confirma ilegalitățile procurorului în instanță”, a spus apărătorul.
Dacă va fi demonstrată vinovăția cuplului Dodon, dar și a doctorului de familie, cei trei riscă amendă sau muncă neremunerată în folosul comunității, sau până la cinci ani de pușcărie.
Fost șef de stat, figurant în mai multe anchete penale
Adeverința medicală pentru fiul lui Igor și Galina Dodon, care ar fi atestat, în mod nereal, că acesta ar fi avut nevoie de tratament în România, a fost adusă în luna ianuarie a acestui an completului de judecată a Curții Supreme de Justiție (CSJ) de la Chișinău, unde este examinat de mai mult timp una din cauzele penale în care figurează ex-șeful de stat.
Mai exact, ancheta penală cunoscută opiniei publice drept ,,Sacoșa neagră”, deschisă pentru corupere pasivă, organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, infracțiuni comise în timpul exercitării mandatului său de președinte al Republicii Moldova, în vara anului 2019.
Aceasta a fost inițiată după ce mai multe videoclipuri în care Dodon primește o sacoșă neagră de la oligarhul fugar, Vladimir Plahotniuc au fost făcute publice. Fostul președinte al țării vecine pledează nevinovat.
Sursa: adevarul.ro