IGI: Aproape 800 de persoane au cerut azil în România în prima jumătate a anului

IGI: Aproape 800 de persoane au cerut azil în România în prima jumătate a anului

Aproape 800 de persoane au cerut autorităţilor din România, în prima jumătate a anului, acordarea protecţiei internaţionale, informează, miercuri, Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI).

"În prima jumătate a anului 2019, 792 de persoane au solicitat acordarea protecţiei internaţionale din partea statului român, iar în 240 de cazuri a fost recunoscut statutul de refugiat sau acordată protecţie subsidiară. Totodată, peste 500 de beneficiari ai unei forme de protecţie au urmat programele de integrare", precizează IGI într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Direcţiei Azil şi Integrare gestionează procesele de coordonare şi monitorizare a procedurii de azil, a procedurilor de integrare, relocare şi resettlement pe întreg teritoriul României.

Primirea, înregistrarea şi soluţionarea cererilor de azil, asigurarea asistenţei solicitanţilor de azil pe durata procedurii şi asistenţa pentru integrare sunt activităţi care se desfăşoară la nivelul Centrelor Regionale de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil situate în Bucureşti, Giurgiu, Timişoara, Galaţi, Rădăuţi şi Maramureş, structuri teritoriale specializate în probleme de azil.

"În primul semestru al anului curent, au fost depuse 792 de cereri de azil, cu 11% mai puţine faţă de perioada similară a anului trecut", menţionează Inspectoratul.

Referitor la ţara de origine, arată autorităţile, cei mai mulţi solicitanţi de azil provin din state precum Irak, Siria şi Bangladesh, iar cele mai multe cereri au fost depuse la centrele din Timişoara şi Bucureşti.

Totodată, precizează IGI, în ceea ce priveşte accesul la o nouă procedură de azil, au fost înregistrate 94 de cereri, faţă de 125 în perioadă similară a anului 2018.

"Analiza efectuată a reliefat faptul că, în această perioadă, poliţiştii de imigrări au soluţionat 464 de cereri de protecţie internaţională în etapă administrativă, în 240 de cazuri fiind acordată o formă de protecţie, dintre care pentru 91 a fost recunoscut statutul de refugiat şi pentru 149 a fost acordată protecţia subsidiară. De asemenea, 760 de solicitanţi de azil au fost cazaţi în cele şase centre specializate, 947 au beneficiat de consiliere şi aproximativ 700, de sesiuni de orientare culturală", menţionează Inspectoratul pentru Imigrări.

Sursa citată mai precizează că, pe linie de relocare extra-UE, conform angajamentelor asumate pentru anii 2018-2019, poliţiştii de imigrări au organizat mai multe întâlniri de coordonare cu reprezentanţii structurilor implicate în derularea operaţiunii de relocare, în vederea stabilirii tuturor detaliilor şi aspectelor privind aplicarea programului de relocare pentru cei 109 refugiaţi de origine siriană aflaţi provizoriu în Turcia şi Iordania.

În perioada de referinţă, 523 de persoane, care beneficiază de o formă de protecţie internaţională, au urmat programul de integrare - peste 221 sunt din Siria, 111 din Irak, 33 din Iran şi alte ţări, spun autorităţile.

IGI menţionează că, în privinţa procedurii de determinare a statului membru responsabil cu analizarea cererilor de azil depuse de solicitanţii de protecţie internaţională, au fost transmise 133 de cereri pentru transferul străinilor în alte state membre.

Totodată, a fost realizat transferul în România pentru 78 persoane, în conformitate cu prevederile Regulamentului Dublin, precizează Inspectoratul pentru Imigrări. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…