Ierusalim: Justiţia israeliană amână o audiere-cheie după un weekend sub puternice tensiuni

Ierusalim: Justiţia israeliană amână o audiere-cheie după un weekend sub puternice tensiuni

Justiţia israeliană a anunţat duminică amânarea unei audieri-cheie, prevăzută luni, cu privire la soarta familiilor palestiniene ameninţate cu evacuarea de către colonişti israelieni în Ierusalimul de Est, un dosar în centrul manifestaţiilor care au făcut peste 300 de răniţi în ultimele zile, notează AFP.

"Având în vedere contextul actual, şi la cererea procurorului general, audierea programată pentru luni a fost anulată", a indicat Ministerul israelian al Justiţiei într-un comunicat, precizând că va fi anunţată o nouă dată "în următoarele 30 de zile".

Dar tensiunea era palpabilă duminică după cele mai violente ciocniri din 2017 la Ierusalim şi în ajunul zilei care comemorează cucerirea părţii de est a oraşului de către Israel, la sfârşitul războiului de şase zile din 1967.

În cartierul Sheikh Jarrah, scena protestelor cotidiene de câteva zile împotriva eventualei evacuări a unor familii palestiniene în beneficiul coloniştilor israelieni, palestinienii au aruncat cu pietre în direcţia forţelor de ordine israeliene care au făcut uz de gloanţe de cauciuc şi grenade asurzitoare.

La Poarta Damascului, lângă cartierul musulman al Oraşului Vechi, palestinienii au aruncat sticle către forţele de ordine care au încercat să disperseze mulţimea în special cu un tun cu apă reziduală, potrivit unei corespondente AFP la faţa locului.

Potrivit Semilunii Roşii palestiniene, şapte palestinieni au fost răniţi în ciocnirile de duminică seara, dintre care patru au fost spitalizaţi.

Vineri seară, peste 220 de persoane, majoritatea palestinieni, au fost rănite în ciocniri cu poliţia israeliană pe Esplanada Moscheilor - al treilea loc sfânt al islamului şi cel mai sacru loc pentru evrei.

Iar sâmbătă seară, altercaţii au avut loc în Ierusalimul de Est, dar în zonele de la Poarta Damascului, Bab al-Zahra şi Sheikh Jarrah, făcând peste o sută 100 de răniţi, în timp ce poliţia israeliană a raportat 17 poliţişti răniţi şi nouă arestări.

Manifestaţii au fost programate şi duminică în Cisiordania ocupată şi în Fâşia Gaza, în semn de solidaritate cu palestinienii din Ierusalim.

În cursul serii, armata israeliană a anunţat tirul a două rachete din Fâşia Gaza spre sudul Israelului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…