ÎCCJ: Senatoarea Doina Tudor, în arest la domiciliu; decizia este definitivă
Senatoarea Doina Tudor va fi cercetată de DNA în stare de arest la domiciliu, magistrații instanței supreme înlocuind, miercuri, prin decizie definitivă, măsura controlului judiciar dispusă anterior față de aceasta.
Potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a admis contestația procurorilor anticorupție și, rejudecând, a dispus arestarea la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile a Doinei Tudor.
Judecătorii de la instanța supremă au respins, la sfârșitul lunii februarie, cererea DNA de arestare preventivă a senatoarei Doina Tudor, acuzată de complicitate la luare de mită, plasând-o pe aceasta sub control judiciar.
Doina Tudor a fost anterior reținută în dosarul în care fostul său soț, Daniel George Tudor, la data faptei președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară, este anchetat pentru luare de mită. În același dosar este anchetat și Ovidiu Marian, la data faptei secretar general al Senatului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
DNA susține că, în perioada martie — mai 2013, Doina Tudor l-a ajutat în mod direct pe Daniel Tudor să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de acesta), pentru ca el, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activități de control.
"În urma sumelor remise cu titlu de mită, la data de 26 aprilie 2013, inculpatul Daniel George Tudor a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenționa asupra gradului de risc ridicat al societății) și a impus remedierea unor deficiențe minore și nesemnificative în raport cu situația financiară precară a societății", au reținut procurorii.
Potrivit DNA, în perioada martie — mai 2013, în contextul efectuării unui control la o societate de asigurări, Daniel Tudor, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al ASF, a primit de la administratorul firmei respective, denunțător în cauză, prin intermediul lui Ovidiu Marian, suma de 300.000 euro pentru ca rezultatul verificărilor să fie unul favorabil omului de afaceri.
"De precizat este faptul că inițial inculpatul Tudor a pretins de la omul de afaceri, prin același intermediar, suma de 3 milioane de euro", au mai constatat anchetatorii.
AGERPRES