ICCJ: Fostul episcop al Huşilor Cornel Onilă, cercetat în libertate

ICCJ: Fostul episcop al Huşilor Cornel Onilă, cercetat în libertate

Fostului episcop al Huşilor Cornel Onilă va fi cercetat în libertate, după ce judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis, vineri, contestaţia sa împotriva deciziei prin care a fost arestat preventiv.

Magistraţii au admis şi contestaţia fostului călugăr arhimandrit Sebastian Cristi Jitaru care urmează să fie cercetat sub control judiciar în acest caz.

"Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Sebastian Cristi Jitaru şi Cornel Onilă împotriva încheierii nr.1/DLF din data de 22 mai 2020 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori - Drepturi şi Libertăţi, pronunţată în dosarul nr. 215/45/2020. Desfiinţează încheierea contestată şi rejudecând: (...) Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi de luare a măsurii arestului preventiv a inculpatului Cornel Onilă. Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi de luare a măsurii arestului preventiv a inculpatului Sebastian Cristi Jitaru (...). Dispune luarea faţă de inculpatul Sebastian Cristi Jitaru a măsurii preventive a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 05 iunie 2020", se arată în minuta deciziei.

Decizia este definitivă.

Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, fostul episcop de Huşi este cercetat pentru 'agresiune sexuală în formă continuată' în dauna unei persoane vătămate minore la momentul comiterii faptei', precum şi o infracţiune de 'viol în formă continuată'.

Sebastian Cristi Jitaru, fost călugăr arhimandrit la Catedrala Episcopală din Huşi, aflat în stare de deţinere, fiind în executare pedeapsă dispusă printr-o hotărâre de condamnare definitivă anterioară, este, de asemenea, cercetat pentru trei infracţiuni distincte de 'viol în formă continuată în dauna unor persoane vătămate minore la momentul comiterii faptelor', 'şantaj în formă continuată' şi 'agresiune sexuală în dauna unei persoane vătămate minore la momentul comiterii faptei'.

Un scandal a izbucnit în iunie 2017 la Episcopia Huşilor, când Corneliu Bârlădeanul, pe atunci episcop al Huşilor, a reclamat la DNA că este şantajat de trei preoţi care i-au cerut bani sau funcţii pentru a nu face publică o înregistrare în care prelatul ar apărea în timp ce întreţinea relaţii homosexuale cu o persoană despre care se crede că era un elev de la Seminarul Teologic Huşi, actualmente preot într-o parohie din judeţul Vaslui.

Ulterior, cei trei preoţi, printre care şi Sebastian Cristi Jitaru, au fost condamnaţi la închisoare cu executare.

Fostul episcop al Huşilor s-a retras din funcţie în luna august 2017. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!