ÎCCJ: Fosta șefă a DIICOT Alina Bica rămâne sub control judiciar
Fosta șefă a DIICOT Alina Bica rămâne sub control judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins joi cererea de revocare a măsurii formulate în ambele dosare în care a fost trimisă în judecată pentru fapte de corupție. Tot sub control judiciar rămâne și Alin Cocoș inculpat într-una din aceste cauze. Decizia Instanței Supreme este definitivă.
La ieșirea din sediul ÎCCJ, Alina Bica a susținut că nu intenționează să plece într-o vacanță în străinătate în cazul în care controlul judiciar va fi revocat, motivând că nu se poate face un astfel de concediu gratuit, dar și că trebuie să lucreze.
"O să-mi deschid un cabinet de avocatură. Trebuie să lucrez. În pofida a ceea ce s-a spus, nu am alte surse de venit, e normal. (...) De 9 luni eu nu am sursă de venit. Bănuiesc că nu pot să stau pe banii părinților. Stau într-un apartament de 50 mp cu o rată de 400 euro pe lună, pe care dacă nu o plătesc mă dau afară", a afirmat Bica.
Fosta șefă a DIICOT a mai spus că așteaptă să dea declarații pentru a fi auzită și că speră să nu aibă soarta Marianei Rarinca.
"Abia aștept să dau declarații, aștept să fiu auzită și sunt sigură că lucrurile vor sta altfel, pentru că unde nu sunt lucruri nu ai cum să le constați. Cred că sunt singurul inculpat din lumea asta care a primit mită un bun pe care mituitorul nu-l avea la momentul la care a săvârșit fapta", a susținut ea.
Alina Bica a fost trimisă în judecată de DNA în două dosare pentru fapte de corupție cunoscute ca "Bica 1" și "Bica 2". Cele două cauze privind faptele referitoare la ANRP au fost conexate și s-a format un nou dosar, prin disjungere, în care să fie judecați Alina Bica și Adriean Videanu, pentru infracțiuni care nu au legătură cu retrocedarea terenurilor.
Dosarul "Bica 1" a fost trimis în instanță în luna decembrie 2014, Alina Bica fiind acuzată de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, faptă săvârșită ca secretar de stat și reprezentant al Ministerului Justiției în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Au fost deferite Justiției pentru aceeași faptă și alte persoane care erau în componența comisiei: Crinuța Dumitrean, președinte ANRP, Dragoș Bogdan și Lăcrămioara Alexandru, toți în stare de arest preventiv, Sergiu Diacomatu, vicepreședinte ANRP, Cătălin Teodorescu, actualmente deputat, Oana Vasilescu, jurist, șef birou în Ministerul Justiției, toți sub control judiciar, și Remus Baciu, condamnat definitiv la 5 ani pentru corupție în altă cauză.
De asemenea, au fost deferiți Justiției evaluatorul Emil Nuțiu, în stare de arest preventiv, și omul de afaceri Stelian Gheorghe, sub control judiciar, ambii pentru complicitate.
"În 15 martie 2011, inculpații Dumitrean, Diacomatu, Teodorescu, Baciu, Bica, Vasilescu, Bogdan și Alexandru, în calitate de membri ai comisiei, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu, (...) au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Emil Nuțiu, din cadrul SC Business Evaluator SRL, prin care valoarea unui teren de peste 13 hectare a fost stabilită la 377.282.300 lei. Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului cu 263.327.559 lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat și a facilitat obținerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian și alte persoane", susțin procurorii.
Dosarul "Bica 2" a fost trimis de DNA în instanță pe data de 26 februarie, Adriean Videanu fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, el stând în arest preventiv în perioada 31 ianuarie — 6 februarie.
În acest dosar, Dorin Cocoș este acuzat de trafic de influență (două fapte) și dare de mită, iar fiul acestuia, Alin Cocoș, de complicitate la trafic de influență și complicitate la dare de mită.
Alina Bica a fost trimisă în judecată pentru luare de mită (două fapte), abuz în serviciu (două fapte) și favorizarea făptuitorului (două fapte), iar Ionuț Florentin Mihăilescu este acuzat de complicitate la luare de mită.
Potrivit DNA, la 14 iunie 2014, Alina Bica a primit, prin intermediul fostului său consilier Ionuț Mihăilescu și în cote părți egale cu acesta, un teren în suprafață de 4.425 metri pătrați în Snagov, județul Ilfov.
Procurorii susțin că primirea acestui teren a fost în strânsă legătură cu validarea pe care Alina Bica a dispus-o la 15 martie 2011, în calitate de secretar de stat și de reprezentant al Ministerului Justiției în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, a unui dosar de despăgubire pentru un teren din Capitală. AGERPRES