ÎCCJ: Contestația lui Chiliman față de sechestrul instituit de procurori, admisă; instanța modifică suma

ÎCCJ: Contestația lui Chiliman față de sechestrul instituit de procurori, admisă; instanța modifică suma

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis, joi, contestația formulată de primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, împotriva ordonanței privind luarea măsurii asigurătorii emise de DNA Ploiești, instanța desființând în parte dispoziția procurorilor doar sub aspectul sumei până la concurența căreia s-a dispus sechestrul în privința bunurilor acestuia.

Potrivit deciziei ÎCCJ, magistrații au desființat în parte ordonanța contestată de Chiliman doar în ceea ce îl privește pe primarul Sectorului 1 și doar sub aspectul cuantumului sumei până la concurența căreia s-a dispus sechestrul în privința bunurilor acestuia și în privința dispoziției de poprire a veniturilor nete lunare ce urmează a fi încasate în contul bancar cu titlu de drepturi salariale de către același inculpat.

''Modifică cuantumul sumei până la concurența căreia s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea bunurilor inculpatului Chiliman Andrei Ioan, la suma de 11.634.446 lei (reprezentând procentul de 30% din sumele de 300.000 lei și 38.481.488 lei)'', se arată în decizia ÎCCJ.

De asemenea, magistrații de la Curtea supremă au dispus ca veniturile nete lunare ce vor fi încasate de către Chiliman în contul bancar cu titlu de drepturi salariale să fie poprite în cuantum de o treime, menținând celelalte dispoziții ale ordonanței contestate în ceea ce-l privește pe primarul Sectorului 1.

Decizia ÎCCJ este definitivă.

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a afirmat, pe 22 iunie, la ieșirea din sediul DNA Ploiești, că procurorii au instituit sechestru pe averea sa.

În cursul aceleiași zile, surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că procurorii DNA Ploiești au dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea sechestrului până la concurența sumei de trei miliarde lei, echivalent a 670 de milioane euro, pe bunurile primarului Andrei Chiliman și ale celor trei apropiați ai săi — Vlad Moisescu, Ioana Costescu și Ion Brad.

În ultima declarație de avere postată în 2014, Andrei Chiliman a menționat că deține terenuri în București, Predeal, Eforie Sud, comuna Vernești (Buzău) — 11 ha forestier, Snagov, comunele Căpreni (16 ha) și Ciorari (Gorj); iar soția sa are terenuri în București, Sinaia și Comuna Fălciu (Vaslui).

De asemenea, cei doi copii ai familiei Chiliman au în proprietate terenuri în București, Predeal și comuna Vernești (Buzău) — 14,5 ha arabil, 16,34 ha vie, 1,1 ha intravilan.

La capitolul clădiri, Chiliman are un apartament (400 mp) și o casă (847 mp) în București, soția sa — două case în București (663 mp și 1.897 mp), iar cei doi copii — o casă în București (1.200 mp), casă de vacanță în Brașov (267 mp), un apartament în București (210 mp), o casă la țară în județul Buzău (1.827 mp).

Familia Chiliman mai deține două mașini, bijuterii evaluate la 20.000 euro și obiecte de artă de 150.000 euro, iar în conturile bancare sumele totale de 180.000 lei, 87.000 euro, 67.000 dolari și 10.000 franci elvețieni.

Andrei Chiliman a fost pus sub acuzare de procurorii DNA Ploiești pentru constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență în formă continuată, într-o cauză conexată la dosarul cumnatului premierului, Iulian Herțanu.

Potrivit DNA, începând cu anul 2004, după alegerile locale, la inițiativa lui Vlad Moisescu, a fost constituit un grup infracțional organizat, din care mai făceau parte Andrei Chiliman, Ioana Costescu și Ion Brad, care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupție, care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare unor firme. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”