Ibrahimovic: Franța, "o țară de rahat", care "nu merită" o echipă ca PSG

Ibrahimovic: Franța, "o țară de rahat", care "nu merită" o echipă ca PSG

Internaționalul suedez Zlatan Ibrahimovic a avut o ieșire nervoasă după înfrângerea suferită de Paris Saint-Germain pe terenul echipei Girondins Bordeaux (2-3), duminică seara, într-o partidă din cadrul etapei a 29-a a campionatului de fotbal al Franței.

"În 15 ani, n-am văzut niciodată un asemenea arbitraj. În această țară de rahat. Această țară nu o merită pe PSG. Suntem prea buni pentru această țară", a spus Ibrahimovic la finalul jocului de la Bordeaux, conform imaginilor difuzate de Infosport+.

În secvențele filmate de postul respectiv, starul suedez a fost surprins în momentul în care se îndrepta foarte nervos spre vestiare, iar afirmațiile sale au fost făcute în limba engleză, precizează AFP.

Ibrahimovic a reușit o dublă în partida de la Bordeaux, insuficientă însă pentru ca PSG, care rămâne pe poziția secundă a clasamentului, la trei puncte în spatele liderului Olympique Lyon.

"Dezamăgirea lui Ibrahimovic nu justifică afirmațiile sale insultătoare față de arbitraj și de țara care îl găzduiește. Va trebui să-și ceră scuze", a reacționat, pe Twitter. ministrul francez al Sportului, Patrick Kanner.

Atacantul lui PSG și-a prezentat ulterior scuze pentru ieșirea sa nervoasă, explicând că afirmațiile sale nu s-au referit la Franța ca țară, ci numai la arbitraj.

''Vreau să-mi cer scuze, dacă unele persoane s-au simțit ofensate. Vreau să precizez că afirmațiile mele nu au vizat nici Franța și nici francezii. Am vorbit de fotbal și nu de altceva. Am pierdut un meci și accept acest lucru, dar nu accept atunci când arbitrul nu respectă regulile. Nu este prima oară când se întâmpla asta. M-am exprimat sub imperiul nervilor și toată lumea știe că, în astfel de momente, cuvintele pot depăși gândirea", a precizat Ibrahimovic într-un comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”