Iaşi: Un fost campion naţional la box, găsit decedat într-o parcare
Un fost campion naţional la box, în vârstă de 63 de ani, a fost găsit mort, în noaptea de marţi spre miercuri, în parcarea unui centru comercial de la marginea Iaşiului.
Potrivit anchetatorilor, Viorel Soroceanu a fost găsit în maşină cu venele tăiate. Înainte de a-şi lua zilele, bărbatul a lăsat un mesaj de adio prin care îşi justifica gestul şi îi cerea iertare mamei sale pentru gestul fatal.
Anchetatorii au mai afirmat că gestul bărbatului a fost motivat de o afecţiune a ficatului de care suferea de mai mult timp. El a mai încercat să se sinucidă în urmă cu doi ani, după ce a fost diagnosticat cu această maladie.
"A fost depistat un bărbat în vârstă de 63 de ani. S-a dispus efectuarea necropsiei. Se derulează o anchetă pentru a se stabili cauzele decesului", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vâjiac.
Viorel Soroceanu a fost dublu campion naţional la box în perioada 1972-1974, perioadă în care a boxat şi cu campionul mondial din 1973, Howard Davis Jr. De-a lungul carierei sale, Soroceanu a susţinut 120 de meciuri, din care a pierdut doar zece. Totodată, Viorel Soroceanu era unul din cei mai apreciaţi antrenori de box. AGERPRES