Iaşi: Tânără găsită moartă într-o cameră de cămin studenţesc
Oamenii legii au început o anchetă după ce o tânără de 19 ani, din Botoşani, a fost găsită moartă într-o cameră dintr-un cămin studenţesc din campusul Tudor Vladimirescu din Iaşi.
Surse din rândul anchetatorilor susţin că fata a fost găsită sâmbătă seara de portarul căminului T18, după ce acesta a fost contactat de părinţii îngrijoraţi că tânăra nu răspunde la telefon.
"Aseară, în jurul orei 19,50, am fost sesizaţi cu privire la faptul că o tânără a decedat într-un cămin din municipiul Iaşi. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde a fost identificat cadavrul tinerei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi s-a dispus efectuarea necropsiei, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt", a declarat, pentru AGERPRES, Ioana Bîlea, purtător de cuvânt la IPJ Iaşi. AGERPRES