Iaşi: Pelerinajul şi manifestările de hramul "Sfintei Cuvioase Parascheva", supravegheate de jandarmii din Bacău

Iaşi: Pelerinajul şi manifestările de hramul "Sfintei Cuvioase Parascheva", supravegheate de jandarmii din Bacău

Gruparea de Jandarmi Mobilă "Alexandru cel Bun" Bacău va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică în municipiul Iaşi, în sistem integrat, împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Iaşi şi Poliţia Locală, la pelerinajul şi manifestările religioase prilejuite de hramul "Sfintei Cuvioase Parascheva", organizate în perioada 8-15 octombrie de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

"Jandarmii şi colegii din celelalte instituţii vor fi prezenţi în zona Catedralei Mitropolitane şi pe traseele de afluire şi defluire din proximitatea acesteia, amenajate pentru accesul pelerinilor la Racla cu Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi la Catedrala Mitropolitană. Aceştia vor asigura protecţia tuturor participanţilor la această mare sărbătoare din Calendarul Creştin Ortodox, eveniment religios important, îndrumarea pelerinilor privind respectarea regulilor stabilite in comun cu organizatorul şi supravegherea respectării măsurilor legale în vigoare privind limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, precum şi prevenirea oricăror fapte care aduc atingere normelor de convieţuire socială", se menţionează într-un comunicat de presă al Grupării de Jandarmi Bacău.

Din cauza contextului pandemic a fost impusă luarea măsurilor pentru protecţia sănătăţii fiecărui participant, motiv pentru care este recomandat tuturor celor care se află în această perioadă la Iaşi să poarte masca de protecţie corect, în aşa fel încât să acopere nasul şi gura, să evite zonele aglomerate unde pot fi expuşi la contact direct şi/sau interacţiune cu un număr mare de persoane, să evite atingerea suprafeţelor care sunt atinse în mod frecvent şi de alte persoane, să păstreze o distanţă de 1,5 metri faţă de celelalte persoane pe care le întâlnesc, să respecte cu stricteţe regulile de igienă personală recomandate de autorităţi, pentru a se proteja şi a-i proteja şi pe cei apropiaţi.

"Înainte de planificarea pelerinajului, informaţi-vă cu privire la măsurile impuse de autorităţi pentru municipiul Iaşi şi cele generale privind restricţiile de circulaţie din intervalul orar 20,00 - 5,00, acordaţi o atenţie deosebită copiilor şi persoanelor vârstnice împreună cu care călătoriţi pentru a nu se rătăci, precum şi bunurilor personale. Persoanele cu probleme grave de sănătate care doresc să se roage la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi care au nevoie constantă de îngrijire medicală să se informeze înainte de începerea pelerinajului cu privire la gradul de solicitare al echipajelor medicale de urgenţă şi Unităţilor de Primiri Urgenţe Iaşi. Totodată, pentru evitarea situaţiilor neplăcute, vă recomandăm să manifestaţi răbdare şi înţelegere faţă de măsurile luate de organizator cu privire la regulile de acces în zonele destinate pelerinilor şi să respectaţi indicaţiile forţelor de ordine. Vă asigurăm că desfăşurarea în condiţii de normalitate şi siguranţă a manifestărilor religioase din această perioadă este prioritatea noastră, iar în caz de necesitate, adresaţi-vă cu încredere celui mai apropiat militar/poliţist aflat în zona unde sunteţi sau apelaţi numărul de urgenţă 112", se precizează în comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...