Iaşi: Noul lider al organizaţiei judeţene PNL, deputatul Alexandru Muraru, anunţă că îl susţine pe Florin Cîţu
Noul lider al PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a anunţat public miercuri, prin intermediul paginii sale de socializare, că îl susţine pe Florin Cîţu în competiţia internă pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
În postarea sa, Alexandru Muraru susţine că "aceste alegeri nu sunt împotriva cuiva, sunt pentru un alt fel de a face politică". Noul lider al PNL Iaşi scrie totodată că deşi îl respectă pe Orban pentru că "a fost un preşedinte bun", "PNL are nevoie de o schimbare de paradigmă".
"Europa se schimbă, România se schimbă, trebuie să ne schimbăm şi noi şi să ne adaptăm la ceea vor oamenii de la noi. Proiectul 'România liberală' pentru următorii 8 ani este reţeta de succes pentru România, iar Florin este tipul de om politic pe care oamenii vor să-l vadă conducând un partid puternic, orientat spre dezvoltare, profesionalism, integritate, valori europene, cu relaţii instituţionale solide în parteneriatele externe. Consider că, în ultimele săptămâni, în multe organizaţii alegerile interne au arătat o încordare nefirească, fără precedent. Acest lucru, din punctul meu de vedere, arată şi mai mult că PNL are nevoie de o schimbare. Îl respect pe Ludovic Orban, a fost un preşedinte bun, dar PNL are nevoie de o schimbare de paradigmă. PNL trebuie să treacă la următorul nivel, trebuie să aibă capacitatea de a câştiga toate alegerile din 2024, să îşi deschidă porţile către cetăţeni bine pregătiţi, să fie un partener al mediului de business din România, să genereze reforme de amplitudine, proiecte strategice pentru cetăţeni şi administraţia publică, să aibă Moldova ca prioritate zero şi să vorbească despre valori europene, despre memorie, adevăr, reconciliere, condamnarea extremismelor şi să devină un partid reper pentru România", a scris preşedintele PNL Iaşi.
În opinia sa, Partidul Naţional Liberal trebuie să fie un partid transparent, deschis către oameni integri şi profesionişti.
"Am convingerea că PNL va deveni mai puternic după data de 25 septembrie. PNL este partidul democratic cu cei mai mulţi aleşi locali care luptă pentru comunităţile lor, unde proiectele lor sunt garanţia unei guvernări orientate către oameni, de aceea premierul, şeful Executivului, trebuie să fie şi liderul lor. Florin este un om foarte bine pregătit, integru, educat in Occident, iar profilul şi mentalitatea lui se regăsesc în viziunea mea pentru România de astăzi. Mai mult, viitorul preşedinte PNL trebuie să aibă o relaţie impecabilă cu şeful statului, un parteneriat de lungă durată", scrie Muraru pe pagina sa de Facebook .
În aceeaşi postare, Muraru se arată deranjat de faptul că în campania internă a fost vehiculat zvonul conform căruia prim ministrul va fi schimbat în funcţie de rezultatul alegerilor din PNL.
"Un alt lucru care m-a deranjat în această campanie internă: vehicularea teoriei schimbării premierului, în funcţie de rezultatul alegerilor din PNL şi insinuarea instalării unui nou guvern. Un partid liberal european şi responsabil nu poate apela la tertipuri demult apuse. Funcţia de prim-ministru este atributul unui mecanism constituţional în centrul căruia e şeful statului şi Parlamentul, nu rezultatul unor ameninţări şi jocuri nedemne. Cu alte cuvinte, este fără îndoială: nu vom avea o nouă ceremonie de învestire a unui nou premier după 25 septembrie", scrie Alexandru Muraru.
Acesta subliniază că "Moldova liberală" este un proiect aflat în plină desfăşurare şi trebuie să fie de prioritate zero pentru noua conducere PNL, iar "cele 6 judeţe vor vorbi pe aceeaşi voce atât aici, în regiune, cât şi la Bucureşti".
"Guvernul liberal condus de premierul Florin Cîţu a apărut într-o perioadă de criză economică şi sanitară. Cu toate astea, a intrat direct în lupta cu pandemia, cu misiunea gestiunii sănătăţii publice şi a redresării economiei. Raportat la alte state europene, am reuşit să trecem cu bine de această perioadă şi pentru asta trebuie subliniat meritul guvernării conduse de premierul Florin Cîţu. Ce a făcut pentru Moldova? Florin Cîţu este singurul premier din istoria României care a semnat decizia prin PNRR de a aloca regiunii Moldovei aproximativ 70% din fondurile pentru infrastructură, în valoare de 2,6 miliarde de euro", a conchis liderul PNL Iaşi. AGERPRES