Iași: Mandat de reținere pentru studentul acuzat de înjunghierea și incendierea colegilor din cămin
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au decis reținerea pentru 24 de ore a studentului acuzat că luni dimineața și-a înjunghiat doi colegi de cameră, încadrarea stabilită de procurori fiind de omor calificat.
"În jurul orelor 18,00, persoana în cauză a fost localizată în județul Neamț. La această localizare procurorii au beneficiat de sprijinul serviciilor specializate din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul IGPR București, și IPJ Neamț. În cursul acestei dimineți, la ora 7,00, prezumtivul autor a fost identificat în municipiul Roman și adus la Iași pentru audieri", a declarat prim procurorul Carmina Pascal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.
Potrivit procurorului, Aurelian Giosanu și-a înjunghiat colegii de cameră, pe cadavrul celui care a decedat fiind numărate aproape 40 de lovituri de cuțit.
"Victima care a decedat avea, la examinarea medico legală, multiple traumatisme, aproximativ 40 de plăgi tăiate în zone vitale ale corpului. Victima care a supraviețuit avea o serie de plăgi la nivel abdominal, care i-au pus în pericol viața, șoc hemoragic și intoxicație cu monoxid de carbon", a explicat Carmina Pascal.
În camera de cămin a celor trei studenți a fost găsită o sticlă cu alcool sanitar, potrivit procurorului.
"Cei doi erau jos, pe pardoseală. (...) Traumatismele prezentate de victime nu ar fi de apărare, dar asta însă o vor stabili medicii legiști", a mai menționat Carmina Pascal.
Potrivit procurorului, Aurelian Giosanu, un student al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, și-a înjunghiat doi colegi de cameră, Casian Harpă și Victor Nour, după care a dat foc la saltelele de la pat, i-a închis în cameră și a fugit.
Victimele au fost găsite de pompierii chemați să stingă incendiul din camera din căminul C4 din complexul studențesc Târgșor Copou. Cu toate că echipajul SMURD sosit la fața locului a efectuat mai bine de 45 de minute manevre de resuscitare, una dintre victime, Victor Nour, un student basarabean, a murit. Potrivit procurorului, pe cadavrul acestuia erau aproape 40 de lovituri de cuțit. Cea de-a doua victimă, Casian Harpă, se află în Clinica de Terapie Intensivă a Spitalului "Sf. Spiridon", prognosticul de viață fiind rezervat. AGERPRES