Iași: Gheorghe Nichita revine la șefia filialei județene a PSD

Iași: Gheorghe Nichita revine la șefia filialei județene a PSD

Gheorghe Nichita a revenit la conducerea filialei județene a Partidului Social Democrat Iași, în urma unei decizii luate de membrii Biroului Permanent Județean. În urmă cu trei luni, Gheorghe Nichita s-a autosuspendat din funcție după ce procurorii DNA au început să îl cerceteze penal. Tot în cursul lunii mai, Nichita s-a autosuspendat și din funcția de vicepreședinte al Partidului Social Democrat.

Gheorghe Nichita a declarat pentru AGERPRES că a fost determinat să își schimbe decizia de "mișcarea centrifugă a unora". Pe de altă parte, susține Nichita, revenirea la conducerea filialei a fost generată și de discuțiile purtate cu primarii din județ, dar și cu președinții de organizații locale.

"Astăzi a fost o analiză a acestei situații în cadrul Biroului Permanent Județean, în care și parlamentarii și președintele interimar al PSD Iași, Victorel Lupu, cât și ceilalți membri mi-au cerut să încetez autosuspendarea și să revin la partid pentru a putea crea dialogul necesar între toate aceste fracții ale partidului, pentru a uni oamenii. Un alt motiv este de a declanșa alegerile în cadrul unei Conferințe Județene, eveniment ce va avea loc în toamnă. Aceasta este doar problema mea. Nu am alte proiecte politice, nu am alte gânduri de candidatură pentru că întâi și întâi trebuie să îmi rezolv situația judiciară", a declarat pentru AGERPRES Gheorghe Nichita.

Revenirea lui Nichita la conducerea filialei vine la o zi după ce președintele Organizației Municipale PSD Iași Mihai Chirica a declarat că nu intenționează să preia conducerea filialei județene sau să candideze la o astfel de funcție, deși este viceprimar cu atribuții de primar interimar în perioada suspendării primarului ales Gheorghe Nichita.

Nichita este cercetat sub control judiciar. El este acuzat de procurorii DNA de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată (cinci acte materiale), instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, instigare la acces ilegal la un sistem informatic și instigare la operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Potrivit DNA, în perioada ianuarie — aprilie, Nichita, abuzând de funcția de primar, i-a determinat pe Liviu Hliboceanu, director general al Poliției Locale Iași, și Ștefan Avîrvarei, șef serviciu în cadrul poliției, dar și pe alte persoane din cadrul instituției pe care o conducea să efectueze, personal sau prin intermediari, verificări în baze de date care conțin informații ce nu sunt destinate publicității, iar ulterior să le folosească și să permită accesul unor persoane neautorizate la acestea, pentru a obține personal foloase nepatrimoniale necuvenite.

Nichita este acuzat că, în aceeași perioadă, i-a determinat cu intenție pe cei doi polițiști să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin efectuarea, fie personal, fie prin intermediul altor angajați ai Poliției Locale, a unor activități de supraveghere a unei persoane, cu consecința prejudicierii intereselor legale ale instituției din care făceau parte și pentru a obține un folos nepatrimonial necuvenit.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!