Iași: Fostul primar, trimis în judecată de DNA în două dosare, vrea să devină ambasadorul Iașiului în Parlament

Iași: Fostul primar, trimis în judecată de DNA în două dosare, vrea să devină ambasadorul Iașiului în Parlament

Fostul primar al Iașiului, Gheorghe Nichita, candidat al PRU la Camera Deputaților, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că vrea să devină un ambasador al Iașiului în viitorul Parlament.

"M-am decis să candidez și să devin ambasadorul Iașiului în perioada următoare. Astfel, cu cât vor fi mai multe voci în spatele meu, și aici mă refer la numărul de voturi pe care PRU îl va obține în județul Iași, cu atât voi avea mai multă legitimitate în partid să pot susține proiectele Iașiului", a spus Gheorghe Nichita.

El a afirmat că, în prima săptămână de campanie electorală, a vrut să vadă care sunt proiectele prezentate în fața ieșenilor de către marile partide.

"Am vrut să văd și eu ce se întâmplă în această săptămână, ce proiecte se prezintă în fața ieșenilor de către marile partide și micii lor candidați. Răspunsul este zero. Iașiul duce lipsă de lideri puternici. Fără falsă modestie, se simte lipsa lui Nichita și a lui Adomniței (fostul președinte al PNL Iași — n.r.), oamenii marilor proiecte îndeplinite. Era nevoie de amândoi la vârful politicii locale, eu am revenit, dar îmi pare rău că nu a candidat și el", a mai spus Gheorghe Nichita.

El și-a criticat foștii colegi de partid care acum se află la conducerea Primăriei Iași că "au compromis inclusiv ideea de dezbatere publică, păcălind ieșenii", "singurele chestiuni vânturate fiind uniformele pentru vatmani și caii de la Poliția Locală".

În ceea ce privește contracandidații de la Cameră, Nichita i-a catalogat ca fiind "candidați pitici", indiferent dacă este vorba despre PSD, PNL sau PMP.

"Acolo unde vedem pe liste iluștrii anonimi, fără forță, vor deveni simpli turiști în Casa Poporului", a mai spus fostul primar Gheorghe Nichita.

Gheorghe Nichita este trimis de DNA în judecată în două dosare în care este acuzat, printre altele, de trafic de influență și luare de mită. Într-unul din dosare este acuzat că a folosit personal și dispozitive din Poliția Locală pentru a-și urmări fosta amantă, o subalternă din Primărie. În același dosar sunt judecați fostul director al Poliției Locale Iași, Liviu Hliboceanu, și Ștefan Avârvarei, un fost șef de serviciu. Un alt dosar în care este judecat Gheorghe Nichita vizează un contract de managementul traficului care ar fi fost atribuit celor de la UTI în schimbul unei mite. În acest dosar procurorii DNA îl acuză pe fostul primar că a pretins și primit 10 la sută dintr-un contract de 69 de milioane de lei pentru a agrea câștigarea licitației de către asocierea UTI — IBC și semnarea contractului respectiv, precum și pentru asigurarea derulării acestuia în bune condiții.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”