Iaşi: Fost prorector al UMF, achitat într-un dosar de luare de mită şi abuz în serviciu
Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au decis achitarea fostului decan al Facultăţii de Medicină Generală şi prorector al Universităţii de Medicină ''Gr.T. Popa'', Doina Azoicăei, într-un dosar în care aceasta era acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu, din cauza unui ceainic din argint primit cadou pe adresa universităţii.
Judecătorii Curţii au decis şi achitarea marocanului Haizoun el Houssine şi a Ionelei Lăcrămioara Şerban, fost prodecan al Facultăţii de Medicină Generală, pentru acuzaţiile de fals intelectual şi abuz în serviciu.
Măsurile survin după ce în ianuarie 2017 magistraţii Tribunalului Iaşi au decis să o condamne pe prof. univ. dr. Doina Azoicăi la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, după ce a fost acuzată de DNA de luare de mită şi totodată să presteze şi 60 de zile în folosul comunităţii. Sentinţa, nefiind definitivă, a fost atacată cu recurs.
Doina Azoicăi este acuzată de procurorii anticorupţie că pe vremea când era decan al Facultăţii de Medicină Generală a primit un colet ce conţinea o tavă şi un ceainic din argint, ca recompensă pentru că fiul unui cetăţean marocan a fost admis la facultate. Secretara facultăţii, cea care a primit coletul livrat prin poştă, a fost achitată pentru abuz în serviciu.
În acelaşi dosar, intermediarul, medicul Agha Romeen, a primit o pedeapsă de doi ani cu executare, iar cel care a trimis coletul - Houssine El Haizoun, a fost condamnat iniţial, tot în 2017, la doi ani de închisoare cu suspendare şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. AGERPRES