Iaşi: Fetiţa de 8 ani dispărută de acasă a fost găsită într-un canton din pădure

Iaşi: Fetiţa de 8 ani dispărută de acasă a fost găsită într-un canton din pădure

Fetiţa de 8 ani care a dispărut luni de la domiciliul părinţilor, dintr-o localitate din comuna Dagâţa, a fost găsită în cursul zilei de marţi la un canton dintr-o pădure, fiind demarate anchete de către reprezentanţii Poliţiei şi ai Protecţiei Copilului pentru a afla cum a dispărut aceasta de acasă.

După sesizarea dispariţiei fetei , a fost demarată o acţiune de căutare la care au participat 70 de persoane şi poliţişti din Iaşi şi Neamţ, pompieri, jandarmi şi voluntari. Căutările au continuat şi în cursul nopţii de luni spre marţi. Căutările s-au făcut şi cu ajutorul unui elicopter şi a unei drone.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Iaşi, fata a fost găsită marţi dimineaţa, într-un canton dintr-o pădure.

"În data de 28 iunie, poliţiştii ieşeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că o minoră de 8 ani a plecat, în cursul dimineţii, de la domiciliul din localitatea Piscul Rusului, comuna Dagâţa Poliţiştii au demarat de îndată verificările şi căutările, sens în care au fost solicitate forţe suplimentare. Astfel, la căutările efectuate în cursul zilelor de 28 şi 29 iunie şi în cursul nopţii de 28 spre 29 iunie, au participat aproximativ 70 de persoane, poliţiştii ieşeni beneficiind de sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Neamţ, al jandarmilor, pompierilor, voluntarilor, precum şi al membrilor unor asociaţii care au participat cu autovehicule adaptate pentru căutări în zone împădurite şi accidentate. De asemenea, în scopul găsirii minorei, zona de interes a fost survolată cu un elicopter şi cu o dronă, iar la căutări au fost folosiţi un câine de urmă din cadrul IPJ Iaşi şi un câine de căutare în medii naturale de la IPJ Neamţ", spun reprezentanţii IPJ Iaşi.

După ce a fost găsită, copila a fost dusă la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi pentru evaluarea şi consiliere, urmând a fi dispuse măsuri, în funcţie de cele constatate.

"Cazul a intrat în atenţia asistenţilor sociali ai DGASPC Iaşi. Se pare că istoricul familial presupune forme de abuz şi neglijare. În cursul zilei de mâine o echipă de asistenţi sociali şi psihologi din cadrul DGASPC Iaşi se va deplasa la faţa locului pentru a evalua situaţia familială. În măsura în care vom constata că aceşti copii au fost supuşi unor forme de abuz sau neglijare vom lua măsurile impuse de lege", a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi, Tiberiu Bantaş. AGERPRES/(A,AS autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!