Iaşi: Control judiciar pentru doi angajaţi ai unei bănci, acuzaţi de delapidare şi fals informatic; prejudiciul - 2 milioane lei

Iaşi: Control judiciar pentru doi angajaţi ai unei bănci, acuzaţi de delapidare şi fals informatic; prejudiciul - 2 milioane lei

Doi angajaţi ai unei sucursale BRD au fost puşi sub control judiciar pentru delapidare şi fals informatic, după ce, în perioada 2014 - 2017, ar fi scos din bancă circa 2 milioane de lei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Iaşi, Ioana Buştiuc, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, sub coordonarea procurorilor, au demarat o anchetă, ce doi angajaţi fiind acuzaţi de delapidare şi fals informatic.

"Doi bărbaţi, angajaţi ai unei unităţi bancare, sunt bănuiţi că şi-au însuşit bani din gestiunea unităţii. În baza probatoriului administrat, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile", a precizat, marţi, Ioana Buştiuc.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, Monica Palaghia, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că unul dintre cei doi bărbaţi, Benone Bucurel, este acuzat de delapidare în formă continuată şi fals informatic, iar cel de-al doilea, Eduard Narcis Oncovschi, este acuzat de delapidare în formă continuată.

Potrivit procurorului, cei doi pot contesta măsura controlului judiciar la judecătorul de drepturi şi judecăţi din cadrul Judecătoriei Iaşi.

"La data de 28 august 2018, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a înregistrat sesizarea făcută de BRD Iaşi, prin care s-a arătat faptul că în cursul lunii iulie 2018, cu ocazia alimentării cu bani ai ATM-urilor de pe raza municipiului Iaşi, s-a constatat faptul că există un minus în gestiune de 2 milioane de lei. În urma administrării probatoriului au fost audiate în calitate de suspect în data de 28 februarie 2019 două persoane. Inculpaţii sunt bănuiţi că în perioada 2014-2017, în calitate de angajaţi ai BRD, au sustras în mai multe rânduri suma de 2 milioane de lei, ascunzând lipsa acestei sume de bani prin înlocuirea etichetelor originale ale sacilor de bani cu alte etichete pe care publicau o valoare mai mare. Totodată, în cursul lunii iunie 2017, Benone Bucurel a încărcat în soldul sucursalei BRD suma de 500.000 lei în plus, în mod fictiv, prin intermediul sistemului informatic al unităţii bancare, falsificând date informatice pentru a ascunde lipsa sumei ce a fost delapidată. Persoanele cercetate beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Cercetările sunt în curs, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi", a menţionat Monica Palaghia. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Oana Popescu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”