Iaşi: Conducerea PSD va organiza un concert de muzică populară şi folk pentru a marca Ziua Europei

Iaşi: Conducerea PSD va organiza un concert de muzică populară şi folk pentru a marca Ziua Europei

Ziua Europei va fi marcată de filiala ieşeană a Partidului Social Democrat cu un spectacol folcloric în aer liber, la eveniment fiind invitaţi să participe şi membrii conducerii centrale a partidului.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, care este şi liderul filialei ieşene a PSD, a declarat joi, pentru AGERPRES, că a depus la Primăria Iaşi o cerere de autorizare pentru a sărbători pe 9 mai, de la ora 16,00, Ziua Europei.

"Pe 9 mai vrem să organizăm la Iaşi un festival pentru sărbătorirea Zilei Europei. Avem două locaţii: Piaţa Unirii şi Palatul Culturii. Nu ştiu pentru care dintre ele ne va da autorizaţia Primăria. Am invitat absolut toţi ieşenii, toţi liderii naţionali, parlamentarii şi europarlamentarii. Vrem să sărbătorim Ziua Europei, aşa cum se face în toată Europa, cu un concert, cu mai multe formaţii, vor veni şi cei de la Cenaclul Flacăra, Columna", a declarat Maricel Popa.

Întrebat fiind dacă la evenimentul de pe 9 mai va fi prezent la Iaşi şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, Maricel Popa a răspuns: "Eu am făcut invitaţia. Aşteptăm confirmarea. Nu a confirmat, nu a infirmat, dar cu siguranţă va veni şi el".

Pe 20 aprilie, în timpul ultimei vizite făcute la Iaşi pentru a participa la Conferinţa de alegeri a organizaţiei judeţene a PSD, Liviu Dragnea a anunţat că va reveni pe 9 mai pentru a lua parte la un miting organizat de PSD. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

5 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”