Iași: Băiat de 12 ani, găsit mort pe o alee

Iași: Băiat de 12 ani, găsit mort pe o alee

Un băiat în vârstă de 12 ani a fost găsit mort, joi dimineață, pe o alee din cartierul Galata din Iași, la câteva sute de metri de casă, cauza morții fiind, cel mai probabil, o supradoză.

Tatăl băiatului susține că acesta a plecat miercuri seara la o petrecere de la care nu s-ar mai fi întors, conform unor surse din rândul anchetatorilor. Părintele copilului susține că, în ultima vreme, fiul său avea un comportament ciudat și că ar fi fost consumator de alcool. Acesta crede că băiatul ar fi consumat etnobotanice la petrecere, au afirmat sursele citate.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași, Anca Vâjiac, a declarat că, în cursul dimineții, a fost primit un apel la 112, prin intermediul căruia se anunța că un băiat a fost găsit mort. Deși a fost solicitat un echipaj medical, acesta nu a putut decât să constate decesul.

"O echipă de polițiști s-a deplasat la fața locului pentru a afla cauzele decesului. Trupul persoanei decedate a fost dus la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei", a precizat pentru AGERPRES Anca Vâjiac.

AGERPRES/(A, AS, autor: Daniela Malache, editor: Diana Dumitru, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?