Iași: Adomniței scapă de arestul la domiciliu, fiind plasat din nou sub control judiciar

Iași: Adomniței scapă de arestul la domiciliu, fiind plasat din nou sub control judiciar

Magistrații Tribunalului Iași au decis, vineri, să înlocuiască măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul președintelui suspendat al Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței. Măsura adoptată de judecătorii Tribunalului Iași în privința președintelui Consiliului Județean Cristian Adomniței poate fi atacată cu recurs, nefiind definitivă.

Reamintim că în ultimele 30 de zile președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței s-a aflat în arest la domiciliu, după ce inițial a fost cercetat sub control judiciar, măsură pe care a contestat-o și el, cât și DNA.

El este acuzat de procurorii DNA de favorizarea făptuitorului și fals intelectual într-un dosar privind nereguli referitoare la un parteneriat cu o firmă privată care a avut ca obiect promovarea județului. În același dosar sunt anchetate de procurorii DNA Iași și Cristina Teodora Jinga, Carmen Irimescu, două angajate ale CJ Iași, și Letiția Popa.

Printre acuzațiile aduse acestora sunt cele de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, instigare, complicitate la această infracțiune.

Potrivit procurorilor DNA, CJ Iași a atribuit, în 2013, firmei Laser Co un contract de servicii de tipărire materiale de promovare a județului Iași pe baza unor documente false întocmite de Letiția Popa.

Contractul cu societatea Laser Co prevedea 16 acțiuni de promovare a Iașiului contra sumei de 335.000 lei. Din cele 16 prevederi, numai 11 puncte au fost onorate, deși a fost achitată întreaga sumă.

Auditul intern al instituției a sesizat neregulile, subordonații aducându-i la cunoștința șefului CJ Iași, Cristian Adomniței, dar acesta ar fi fost nemulțumit de constatări și ar fi amenințat că va lua măsuri drastice dacă ceea ce a constatat auditul ajunge la cunoștința publicului și în presă. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”