Iași: A scăzut numărul celor care stau la rând la Mitropolie, din cauza ploii și frigului
Numărul pelerinilor care stau la rând pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, Sfintei Maria Magdalena, Sf Ioan Gură de Aur și la un fragment din lemnul Sfintei Cruci a scăzut din cauza frigului și a ploii abundente. Dacă în zilele trecute pelerinii trebuiau să stea la un rând de aproximativ doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul cu raclele sfinților, luni dimineața, din cauza frigului, credincioșii stau la un rând de câteva sute de metri.
Peste 160 dintre pelerinii care au venit la Iași pentru a se închina la sfintele moaște au avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit purtătorului de cuvânt al Grupării Mobile Bacău, Marius Țăranu, de vineri seara și până în prezent opt persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Niciuna dintre aceste persoane nu este în stare gravă, ei fiind stabilizați.
În fiecare an, în preajma hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, orașul Iași devine timp de câteva zile cel mai mare centru de pelerinaj din țară și unul dintre cele mai mari din Europa.
De aceea moaștele Sfintei Parascheva, numită în popor și Sfânta Vineri, considerată a fi de credincioșii ortodocși ocrotitoarea Moldovei, sunt scoase în curtea mitropolitană pentru a putea fi cinstite de pelerini.
Începând din 1996, la inițiativa Patriarhului Daniel, pe vremea când acesta era mitropolit al Moldovei și Bucovinei, cu prilejul hramului Cuvioasei Parascheva la Iași au început să fie aduse în pelerinaj și moaștele altor sfinți.
Până acum, la Mitropolia Moldovei și Bucovinei au fost aduse spre închinare, printre altele, moaștele Sfântului Apostol Andrei, moaștele sfinților Gheorghe, Ioan Casian, Dimitrie Izvorâtorul de Mir, un fragment din Sfânta Cruce și Brâul Maicii Domnului, moaște ale Sfântului Apostol Pavel, cele ale Sfântului Nectarie Taumaturgul. Majoritatea acestor moaște au fost aduse de la diverse mănăstiri de pe muntele Athos.
Anul acesta au fost aduse la Iași, tot de pe muntele Athos, moaștele mâinii Sfintei Maria Magdalena și un fragment din lemnul Sfintei Cruci. Începând de duminică seara pelerinii se pot închina și la moaștele Sf Ioan Gură de Aur, care sunt aduse de la București.
Ziua de 14 octombrie reprezintă pentru întreaga Ortodoxie o sărbătoare prilejuită de hramul Sfintei Cuvioase Paraschiva. În această perioadă, mii de pelerini vin la Iași din toate colțurile țării dar și din afara granițelor, ca să o cinstească pe ocrotitoarea Moldovei.
Pe 14 octombrie, când se prăznuiește Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. AGERPRES