Iaşi: A murit fata în vârstă de 15 ani din Vaslui suspectă de meningită meningococică
Directorul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, Carmen Dorobăţ, a declarat pentru AGERPRES că fata care a fost adusă în cursul dimineţii din Vaslui la unitatea medicală a decedat.
"A fost unul dintre cele mai grave cazuri pe care le-am întâlnit în ultimii ani. Din nefericire, în urmă cu o oră, s-a pierdut, din cauza unei infecţii foarte grave, devastatoare, cu şoc septic şi disfuncţie multiplă de organ, care nu a putut fi stăpânită prin antibioterapia pe care i-am administrat-o şi tot ce a însemnat suport de terapie intensivă", a afirmat Carmen Dorobăţ.
Adolescenta, în vârstă de 15 ani, a fost trimisă marţi în stare gravă la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi, fiind suspectă de meningită meningococică .
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, fata, care provenea dintr-un centru al Direcţiei pentru Protecţia Copilului, fusese dusă la spital în cursul zilei de luni, fiind internată cu suspiciune de colică renală. În urma analizelor, s-a evidenţiat o infecţie, adolescenta a primit tratament, dar peste noapte starea sa s-a agravat. Fata a fost trimisă la Iaşi, intubată, cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă care s-a defectat pe drum, ea fiind preluată de o autospecială din Iaşi. AGERPRES