Ianis Hagi, titular la Rangers după 13 luni! Antrenorul le-a cerut elevilor săi să-și lase adversarii să marcheze VIDEO
Ianis Hagi (24 de ani) a fost titular în partida Rangers - Partick Thistle, închieată 3-2. Refăcut după accidentarea care l-a ținut mai bine de un an în afara terenului, internaționalul român a revenit în primul 11 la fosta campioană a Scoției.
Ianis Hagi a revenit ca titular la Glasgow Rangers. Foto EPA EFE
Mijlocașul român nu a avut prea multe realizări și a fost înlocuit la pauză cu Ryan Kent, la scorul de 0-1.
Iar în a doua repriză s-a petrecut lucruri mai puțin văzute pe terenul de fotbal. Glasgow Rangers a egalat prin Colak, în minutul 50, după care iar Tavernier a ratat o lovitură de la 11 metri.
În minutul 71, Tillman, coechipierul lui Hagi jr, a acuzat o accidentare, iar colegii săi au trimis mingea în aut pentru ca mijlocașul să poată primi îngrijiri medicale. Fair-play, cei de la Partick au vrut să le returneze balonul jucătorilor de la Rangers, însă Tillman, care a reintrat în teren aproape de locul repunerii de la margine, nu a mai așteptat acest lucru, i-a ”furat” mingea unui fundaș advers și a înscris. Jucătorii celor două formații s-au încăierat, dar arbitrul a validat golul, scrie DigiSport.
Rangers s-a calificat în sferturile Cupei Scoției
A intervenit Michael Beale, antrenorul lui Rangers, care le-a cerut elevilor săi să-i lase pe adversari să înscrie. Colegii lui Ianis Hagi s-au dat la o parte, iar Tiffoney a adus egalarea pentru Partick Thistle.
Cei doi antrenori au dat mâna și conflictul s-a stins. Glasgow Rangers a marcat apoi golul victoriei și s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Scoției.
Sursa: adevarul.ro