Ianis Hagi, pasă magistrală de gol în Spania: Românul, elogiat de jurnaliștii iberici VIDEO

Ianis Hagi, pasă magistrală de gol în Spania: Românul, elogiat de jurnaliștii iberici VIDEO

Ianis Hagi (25 de ani) dă semne tot mai clare de revenire la formă, după accidentarea teribilă care l-a ținut pe tușă un an și, ulterior, l-a obligat să plece de la Rangers, în speranța că va prinde mai multe minute la Alaves.

Ianis Hagi

Ianis Hagi

Ajuns aici, în prima ligă spaniolă, noul decar al lui Alaves a jucat de la început. Ianis Hagi a tot bifat peste 50, 60 de minute în patru confruntări din campionat, dar fără să aibă vreo realizare concretă pe teren. În schimb, convocat la echipa națională pentru dubla cu Belarus (0-0) și Andorra (4-0), el a punctat o dată în victoria de pe Arena Națională, oferind și o pasă de gol.

Întors în Spania, la Alaves, paradoxal, Ianis și-a pierdut locul de titular! În etapa precedentă, a rămas pe bancă în remiza cu Villarreal din deplasare (1-1), iar acum a fost trimis pe teren abia din minutul 63 în înfrângerea cu Atletico Madrid (1-2) pe Estadio Metropolitano. Vestea bună e că, în acest al doilea meci, mijlocașul român a avut o realizare concretă. În minutul 90+6, a oferit pasa din care Guevara a redus din handicap, marcând golul de onoare pentru Alaves.

Potrivit Eurosport, care a citat publicația spaniolă Marca, jurnaliștii iberici au remarcat prestația lui Ianis Hagi: „Luis Garcia a apelat în a doua repriză la Ianis Hagi și românul a avut o șansă mare, șutul său trecând la un cetimetru de bara lui Oblak. Dar Alaves n-a avut prea multe incursiuni în atac: nici măcar golul lui Guevara, din pasa decisivă a lui Hagi, n-a pus la îndoială victoria lui Atleti“.

Sursa citată a trecut în revistă și pasajul dedicat de El Correo lui Ianis Hagi în cronica meciului: „Calitate cu mingea la picior, a fost aproape de gol și a dat un assist. Intrarea sa în a repriza a doua a adus un alt suflu atacului, mai ales în minutele de final. Românul a fost activ și a adus claritate în jocul cu mingea al echipei, claritate care lipsea“.

În ciuda laudelor la adresa lui Ianis Hagi, Alaves rămâne într-o situație delicată în campionat. Echipa are un bilanț foarte slab în ultimele șapte etape – trei remize și patru înfrângeri – și ocupă doar locul 17 din 20 cu 9 puncte după 11 runde. În La Liga, pozițiile 18, 19 și 20 duc în liga secundă. Ceea ce înseamnă că, la ora actuală, Alaves e la doar trei puncte de retrogradare, în condițiile în care Celta Vigo, aflată pe 18, a strâns 6 puncte.

VEZI PASA DE GOL DATĂ DE IANIS HAGI

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri