Ianis Hagi, după transferul definitiv la Rangers: Sunt fericit şi mândru să joc la un club atât de mare

Ianis Hagi, după transferul definitiv la Rangers: Sunt fericit şi mândru să joc la un club atât de mare

Fotbalistul român Ianis Hagi a declarat, miercuri, după transferul definitiv la Glasgow Rangers , că este fericit şi mândru să joace la un club atât de mare, precizând că este nerăbdător să evolueze din nou în faţa suporterilor scoţieni.

"Sunt extrem de fericit şi mândru să fac parte din familia Glasgow Rangers şi să joc în culorile unui club atât de mare. Abia aştept să mă întâlnesc cu băieţii, să joc din nou pe Ibrox şi să petrec momente frumoase alături de fanii noştri fantastici. De asemenea, vreau să mulţumesc clubului Genk şi suporterilor pentru ajutorul şi afecţiunea pe care mi-au arătat-o", a scris Hagi în limba engleză într-un mesaj postat pe contul personal de Instagram.

Pe site-ul oficial al clubului scoţian, fiul lui Gheorghe Hagi a menţionat că în ultima perioadă a avut oferte de la mai multe echipe, însă prioritatea sa a fost întotdeauna Rangers.

"Sunt nerăbdător să revin alături de echipă şi să îmbrac din nou acest faimos tricou. A existat interes pentru mine şi din partea altor cluburi, dar prioritatea mea a fost întotdeauna să revin la Glasgow şi să joc pentru Rangers. Mi-a făcut o deosebită plăcere să evoluez sub formă de împrumut până acum şi de abia aştept să joc din nou în faţa fanilor noştri. Dar pentru moment îmi doresc ca toţi suporterii şi familiile lor să fie rămână sănătoşi şi în siguranţă", a precizat fotbalistul.

Ianis Hagi, în vârstă de 21 de ani, a fost cedat în ianuarie de Genk la Rangers sub formă de împrumut, cu opţiune de cumpărare, iar transferul său definitiv a fost evaluat de cotidianul The Sun la 5 milioane de euro.

Fiul lui Gheorghe Hagi a marcat 3 goluri în 12 apariţii pentru Rangers, inclusiv o dublă în meciul cu Sporting Braga din şaisprezecimile de finală ale Europa League, câştigat cu 3-2, după o revenire de la 0-2.

Mijlocaş ofensiv are 10 selecţii la echipa naţională de seniori şi a impresionat la Campionatul European Under-21 de anul trecut, ajungând până în semifinale cu selecţionata României, care a obţinut calificarea la JO 2020.

El şi-a început cariera la FC Viitorul, echipă patronată şi antrenată de tatăl său, Gheorghe Hagi, în 2016 a plecat la Fiorentina, revenind la Viitorul în 2018, cu care a cucerit Cupa României în sezonul trecut. În vara anului 2019 s-a transferat la Genk, unde a jucat 19 partide, dintre care cinci în grupele Ligii Campionilor.
AGERPRES (AS-editor: Marius Ţone, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”