Ianis Hagi, ce prostie! A luat roșu direct la revenirea la Rangers, după ce reușise o pasă de gol
Coșmarul lui Ianis Hagi părea pe cale de a fi luat sfârșit, după ce conducătorii lui Rangers i-au permis antrenorului Philippe Clement să-l recheme la prima echipă. Însă tricolorul a făcut-o de oaie la prima apariție în acest sezon în tricoul ”albaștrilor”, luând cartonaș roșu pentru o intrare cu talpa la un adversar.
Internaționalul tricolor a profitat de prima ocazie oferită . Ianis Hagi fost trimis pe teren la pauză, când Rangers conducea cu 1-0 pe St. Johnstone, într-un meci din etapa a 7-a a campionatului scoțian. După doar câteva minute, el și-a adus contribuția la golul 2 al gazdelor: aflat la 35 de metri de poartă, într-o zonă centrală, a pasat cu interiorul către Cerny, care a intrat în careu și a marcat al doilea gol în acest meci.
Când toate lucrurile mergeau perfect, jucătorul român a făcut o mare prostie, din dorința de a arăta cât mai mult. A intrat violent, cu talpa, la un adversar și a primit direct cartonașul roșu (min.79). Ceea ce înseamnă alte etape în care nu va putea să joace, dar și probabil un motiv de neîncredere din partea antrenorului său.
Ianis Hagi, primit bine la reevenire
Reîntâlnirea lui Ianis Hagi cu suporterii lui Rangers a fost emoționantă. După ce a fost primit cu aplauze de public, prenumele său a fost strigat de crainicul stadionului, iar fanii din tribune a continuat cu numele de familie al fotbalistului. Iar camera care a transmis meciul lui Rangers s-a mutat apoi pe o fană, care a avut un mesaj scris: "Welcome back, Hagi", cu literele colorate în steagul României. Ianis nu mai jucase pentru formația scoțiană de anul trecut.
Sursa: adevarul.ro