Ialomiţa: Percheziţii în Urziceni şi Manasia; şase dosare penale, deschise şi amenzi de 52.200 de lei, aplicate

Ialomiţa: Percheziţii în Urziceni şi Manasia; şase dosare penale, deschise şi amenzi de 52.200 de lei, aplicate

Peste 90 de poliţişti din cadrul IPJ Ialomiţa au efectuat luni pe raza municipiului Urziceni şi comunei Manasia 12 percheziţii domiciliare, în urma cărora au ridicat patru arme, au aplicat 145 de sancţiuni contravenţionale şi au constatat în flagrant şase infracţiuni.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Ialomiţa, în urma descinderilor, poliţiştii au ridicat de la domiciliul unui bărbat din localitatea Manasia trei arme tip puşcă airsoft, iar de la un bărbat din municipiul Urziceni a fost confiscat un pistol tip airsoft, armele descoperite urmând să fie expertizate în vederea stabilirii regimului acestora.

Poliţiştii au aplicat 145 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 52.200 de lei şi au reţinut şase permise pentru conducere sub influenţa alcoolului, depăşire neregulamentară, viteză şi neacordare de prioritate.

"Totodată, poliţiştii de investigaţii criminale, în baza mandatelor de percheziţie puse în executare, s-au sesizat din oficiu şi au întocmit pe numele a şase persoane dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare", a mai informat sursa citată. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!