Huțucă: Voucherele de vacanță rămân în forma actuală și nu se vor acorda cash așa cum dorea PSD
Bogdan Huțucă, șef al PNL Constanța și președinte al Comisiei de buget-finanțe din Cameră, a precizat că liberalii i-au convins pe social-democrați, la negocierile din Coaliție să lase acordarea voucherelor de vacanță ca în prezent, nu sub formă de cash.
„Am reușit alături de colegii mei să convingem partenerii de alianță din PSD să păstrăm voucherele de vacanță în actuală formă și să nu le transformăm în cash, așa cum și-au dorit social-democrații din PSD. Ne-am luptat pentru acest lucru, deoarece am considerat că voucherele de vacanță trebuie să-și păstreze destinația pentru care au fost gândite, aceea de a ajuta turismul românesc și antreprenorii români din turism”, susține Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, într-un comunicat de presă.
Anunțul liderului liberal vine în contextul în care, în ultimele săptămâni, mai mulți social-democrați au anunțat că vor ca statul să ofere vouchere de vacanță în bani. Măsura a fost însă respinsă în final, ca urmare a mobilizării grupului de finanțiști din PNL.
„Obiectivul acestor vouchere a fost acela de a consolida turismul românesc. Dacă am fi transformat aceste vouchere în cash, exista riscul ca banii să nu mai ajungă la hotelurile, pensiunile și restaurantele din România ci să fie folosiți în alte scopuri. Am fi lovit astfel în inima turismului românesc și am fi afectat mii de antreprenori și zeci de mii de angajați din HoReCa”, explică Huțucă.
Bogdan Huțucă, președintele Comisiei buget, finanțe, bănci din Camera Deputaților, mai arată că impozitarea acestor vouchere de vacanță ar fi adus sume infime la bugetul de stat, în schimb ar fi afectat negativ economia românească.
Ce schimbări aduce noul proiect al Coaliției
În draftul ultimei forme a proiectului privind reforma bugetară, voucherele de vacanță vor fi date doar celor care au venituri de sub 8.000 de lei, sumă netă. În varianța inițială, suma de la care nu se mai acordau vouchere de vacanță pentru angajații de la stat era de 5.850 de lei.
Zilele acestea Guvernul e așteptat să vină în transparență atât cu proiectul pentru reforma bugetară, dar și cel pentru zona de fiscalitate. Pe ambele Executivul își va angaja răspunderea în Parlament, cel mai târziu la finalul lunii, potrivit celor afirmate de premierul Marcel Ciolacu.
Sursa: adevarul.ro