Hunedoara: Turiștii surprinși de avalanșa din Parâng fuseseră anunțați că vremea este nepotrivită pentru drumeții
UPDATE ORA 16.16 Turistul rămas vineri sub avalanșa care a avut loc în Masivul Parâng a decedat, el fiind târât de zăpadă pe o lungime de aproximativ un kilometru, pe o vale îngustă și abruptă din zona Vârfului Cârja (2.405 m).
"Turistul, în vârstă de 38 de ani, a fost scos de prietenii lui din zăpada care l-a târât aproximativ un kilometru pe o vale îngustă și abruptă din zona Vârfului Cârja, Masivul Parâng. Bărbatul a fost găsit îngropat la un metru în stratul de zăpadă fără semne vitale", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.
Cel mai probabil, bărbatul prezintă leziuni în zona coloanei cervicale și a cutiei toracice.
Echipa de prim răspuns alcătuită din trei salvamontiști și doi jandarmi montani a ajuns la bărbatul surprins de avalanșă care nu mai prezenta semne vitale.
Trupul bărbatul va fi transportat cu o targă de salvamontiști și jandarmii montani pe un traseu dificil, accidentat și acoperit cu zăpadă, până la DN 66 Petroșani-Târgu Jiu, de unde va fi preluat de un echipaj al Serviciului de Medicină Legală.
Victima făcea parte dintr-un grup de trei turiști din București, care a plecat vineri dimineață într-o drumeție pe un traseu din Masivul Parâng. Ei au fost avertizați de salvamontiști că vremea nu este potrivită pentru drumeții pe munte, mai ales că în zonă era ceață.
Doi dintre cei trei membri ai grupului au fost surprinși de avalanșă în zona Vârfului Cârja (2.405 m), însă unul a reușit să se salveze singur.
Incidentul a fost anunțat în jurul orei 12,00 la numărul unic de urgență 112, iar o echipă formată din trei salvamontiști și doi jandarmi montani a plecat spre locul în care s-a produs avalanșa.
Zona este periculoasă și foarte greu accesibilă. Intervenția de căutare și salvare s-a desfășurat în condiții neprielnice, cu ceață densă și temperaturi scăzute.
UPDATE ORA 15.33 Hunedoara: Turiștii surprinși de avalanșa din Parâng fuseseră anunțați că vremea este nepotrivită pentru drumeții
Cei trei turiști care au fost surprinși vineri de avalanșa din Masivul Parâng, unul dintre ei fiind dat dispărut, fuseseră avertizați de salvamontiști că vremea nu este potrivită pentru drumeții pe munte, mai ales că în zonă era ceață.
Grupul de turiști este din București și a venit în Parâng în minivacanța de 1 Decembrie.
"Bărbații se aflau în drumeție, deși au fost anunțați de salvamontiști că nu este o vreme potrivită pentru plimbări pe munte", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.
Doi dintre cei trei membri ai grupului au fost surprinși de avalanșă în zona Vârfului Cârja (2.405 m), însă unul a reușit să se salveze singur.
Incidentul a fost anunțat în jurul orei 12,00 la numărul unic de urgență 112, iar o echipă formată din trei salvamontiști și doi jandarmi montani a plecat spre locul în care s-a produs avalanșa.
Zona este periculoasă și foarte greu accesibilă. Intervenția de căutare și salvare se desfășoară în condiții neprielnice, cu ceață densă și temperaturi scăzute.
ORA 13.36 Hunedoara: Avalanșă în Masivul Parâng; un turist este dat dispărut
Un turist este dat dispărut, vineri, după ce în Masivul Parâng s-a produs o avalanșă în zona Vârfului Cârja (2.405 m).
Trei salvamontiști și doi jandarmi montani au plecat spre zona în care a avut loc avalanșa, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.
Potrivit primelor informații, persoana dispărută se afla împreună cu alți doi turiști pe un traseu care urca spre Vârful Cârja. La un moment dat, o avalanșă i-a surprins pe doi dintre membrii grupului. Unul dintre aceștia a reușit să se salveze din zăpadă.
Acțiunea de salvare este în plină desfășurare.
AGERPRES