Hunedoara: Trei persoane au murit după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un copac

Hunedoara: Trei persoane au murit după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un copac

Trei persoane au murit, vineri seară, în urma unui accident produs în judeţul Hunedoara, după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un copac, şoferul maşinii fiind singurul supravieţuitor.

Hunedoara: Trei persoane au murit după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un copac (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, subcomisarul Bogdan Niţu, accidentul a avut loc, vineri seară, pe drumul judeţean 687, care leagă Hunedoara de Călan.

"Un bărbat în vârstă de 53 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 687, din Hunedoara spre Călan, a pierdut controlul direcţiei pe un sector de drum în aliniament şi a lovit un copac aflat în afara carosabilului. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul a trei bărbaţi, pasageri în autoturism", a declarat Niţu.

El a precizat că şoferul, singurul supravieţuitor al accidentului, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Ulterior, bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal din Hunedoara.

"În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă", a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin