Hunedoara: Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva nu mai are locuri la ATI; ambulanţele aşteaptă zeci de minute
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva se confruntă cu o situaţie critică în ceea ce priveşte numărul mare de persoane internate cu COVID-19, secţia ATI având toate locurile ocupate, iar ambulanţele fiind nevoite să aştepte zeci de minute până la eliberarea unui pat pentru pacienţii pe care îi transportă, a informat luni Prefectura Hunedoara.
"La spitalul din Deva sunt ocupate toate locurile de la ATI şi din secţiile care tratează pacienţi pozitivi, cu simptome medii şi grave, iar cadrele medicale fac eforturi supraomeneşti pentru salvarea fiecărui pacient. Ambulanţele sunt nevoite să aştepte zeci de minute până la eliberarea paturilor pentru pacienţii pe care îi transportă, iar la serviciul de urgenţă şi la radiologie sunt examinaţi zilnic peste 100 pacienţi", se arată într-un comunicat al Instituţiei Prefectului.
Potrivit autorităţilor, o mare parte a pacienţilor care prezintă forme grave este formată din persoane care au avut simptome de COVID-19, dar care au apelat târziu la ajutorul medicilor, printre aceştia aflându-se şi tineri, într-o mai mare măsură decât în urmă cu două săptămâni.
"Medicii deveni spun că situaţia este critică, fiind aproape imposibil să transfere pacienţi la alte spitale din judeţ din cauza numărului mare de bolnavi COVID care sunt internaţi la unităţile medicale hunedorene. Totodată, la SJU sunt internaţi şi pacienţi neinfectaţi cu SARS-CoV-2, dar cu alte patologii, cărora li se acordă asistenţă medicală de specialitate", se menţionează în comunicat.
Situaţia din spital a fost analizată luni de prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, directorul medical al SJU Deva, dr. Lucian Miron, şi directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, Sebastian Mezei.
În acest context, prefectul Călin Marian a transmis că sistemul sanitar hunedorean este aproape la limita funcţionării din cauza numărului mare de cazuri COVID-19 şi le solicită locuitorilor judeţului să respecte cu stricteţe toate măsurile de prevenire a infectării, cele mai importante fiind evitarea aglomeraţiei şi purtarea măştii de protecţie.
În acelaşi timp, autorităţile locale din zonele carantinate sau cu număr mare de cazuri pozitive trebuie să acorde o atenţie specială respectării măsurilor de protecţie sanitară.
În judeţul Hunedoara, în ultimele 14 zile, au decedat 69 persoane, media perioadei fiind de cinci decese pe zi.
De asemenea, conform informaţiilor DSP Hunedoara, în ultimele 14 zile, în medie sunt depistate, zilnic, câte 146 persoane infectate cu SARS-CoV-2.
Din cele 69 de oraşe şi comune ale judeţului Hunedoara, în 43 se înregistrează o incidenţă a cazurilor de infectare de 3 la 1.000 locuitori. AGERPRES